Perchezitii la un barbat din Bacau suspect ca ar fi sustras bunuri culturale mobile din zone cu patrimoniu arheologic

0

Poliţiştii băcăuani au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat din localitate în urma căreia au fost indisponibilizate bunuri culturale mobile, susceptibile a fi sustrase din zone cu patrimoniu arheologic.

 La data de 07 decembrie a.c., poliţişti de investigaţii criminale, de acţiuni speciale şi criminalişti, cu sprijinul Inspectoratelor de Poliţie Iaşi şi Neamţ, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui bărbat de 52 de ani, din Bacău.

Cu această ocazie, poliţiştii au identificat mai multe bunuri culturale mobile, respectiv obiecte arheologice ce pot data din perioada neolitică, monede Greco-romane, din argint, susceptibile de clasare în patrimoniu cultural naţional, precum şi alte monede emise în diverse state europene, ce ar putea data din secolele XVIII-XIX.

Bunurile identificate au fost indisponibilizate de poliţişti, existând suspiciuni cu privire la provenienţa acestora, unele dintre ele putând fi sustrase din zone cu patrimoniu arheologic.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând a se da soluţie legală prin unitatea de Parchet.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.