Perchezitii la Maternitate, la cabinetul medicului Balan. Exista suspiciuni ca si-ar fi inregistrat ilegal colegii

3

Mai multe percheziții au avut loc marți, 17 septembrie, la Secția Ginecologie 1, în cadrul cabinetului medicului Ovidiu Bălan. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC) au desfășurat o serie de verificări amănunțite în biroul acestuia, solicitând totodată o serie de documente de la reprezentanții instituției medicale.

Această acțiune vine în contextul unei anchete deschise de mai multe luni, legată de un incident petrecut în interiorul unității. Totul ar fi început atunci când, în urmă cu câteva luni, un dispozitiv de ascultare ar fi fost descoperit în cabinetul medicului Raluca Grigoriu, colegă cu doctorul Bălan. Descoperirea ar fi generat o plângere către autorități, iar polițiștii au inițiat o anchetă pentru a stabili cine este responsabil de instalarea aparaturii ilegale.

Intre cei doi medici, Grigoriu și Bălan, ar exista un conflict personal de mai mult timp. În acest context, anchetatorii au luat în considerare ipoteza conform căreia doctorul Bălan ar fi implicat în instalarea aparaturii ilegale de supraveghere pentru a-și asculta și monitoriza colegii de muncă.

Vom reveni cu informații.

3 COMENTARII

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.