Percheziții la comercianții din Bacău, Buzău și Vrancea. Prejudiciul, patru milioane de lei

0

Polițiștii au făcut, miercuri și joi, verificări la mai mulți agenți economici din județele Bacău, Buzău și Vrancea, întrucât, din 2012 și până în prezent, au produs sau comercializat tone de vin contrafăcut. Prejudiciul în acest caz este de patru milioane de lei, infomează Mediafax.
Astfel, agenții economici din Bacău, Buzău și Vrancea au comercializat către 75 de societăți din 12 județe peste 200 de tone de vin contrafăcut.

În urma controalelor, au fost ridicate, în vederea analizării în laborator, probe din sortimentele de vin produse sau comercializate de societaţile verificate, precum și documente.

Polițiștii au stabilit că reprezentanții acestor agenți economici ar fi produs sau comercializat, din 2012 și până în prezent, peste 200 de tone de vin contrafăcut, sub diferite marci. Vinul ar fi fost vândut fie ambalat în sticle sau în recipiente din plastic, fie vrac, către 75 de agenți economici din 12 județe.

Totodată, s-au făcut cercetări cu privire la beneficiarii mărfurilor comercializate, precum și la corectitudinea înregistrărilor financiar contabile, referitoare la aprovizionarea cu materii prime şi materiale, în special struguri şi recipiente pentru ambalarea produselor finite.

La activități au participat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcţia de Inspecţii Viti-vinicole și inspectori ai Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.