La data de 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acţionat pentru pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul silvic.
Sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, polițiștii băcăuani, împreună cu cei de la economic, criminaliști, polițiști de investigații criminale și luptători pentru acțiuni speciale au acționat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale din domeniul exploatării, transportului, depozitării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos.
În cadrul acțiunii au efectuat 9 controale în fondul forestier și 2 la operatori economici. De asemenea, au fost puse în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunelor Buciumi, Căiuți și Coțofănești. Acestea au vizat sedii ale unor persoane juridice și imobile aparținând unor persoane fizice.
În urma perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri, un dispozitiv de marcare, articole vestimentare, dar și un dispozitiv electronic.
Ulterior, 7 persoane au fost conduse la sediul Poliției Mun. Onești pentru audieri. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori, folosirea de dispozitive false, falsificarea de înscrisuri oficiale și fals informatic.
La d-sti cine ajunge tu?