În această dimineață, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 53 de percheziții în București și în 22 de județe, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 29 de milioane de euro.
La data de 5 octombrie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din Parchetul de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează 53 de percheziţii domiciliare, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul gestionării uleiurilor uzate.
Perchezițiile sunt efectuate în municipiul București și în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș și Vrancea, la sediile sociale și punctele de lucru a 17 societăți comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri.
Vor fi ridicate înscrisuri de la 44 de societăți comerciale importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate, emise de societățile implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.
Din cercetări a reieșit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piața națională, ar fi evidențiat în actele contabile și în alte documente legale operațiuni fictive, care atestau îndeplinirea obligațiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.
În acest mod, firmele importatoare s-ar fi sustras de la plata taxei de 2 lei/litru către Fondul pentru Mediu, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013, pentru diferența dintre cantitățile corespunzătoare obligațiilor anuale de gestionare și cantitățile de uleiuri uzate gestionate.
Prejudiciul cauzat bugetului Fondului pentru Mediu este de aproximativ 29 de milioane de euro.
La activități participă polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție din toate județele în care se efectuează percheziții.
Comunicat Politia Romana