Perchezitii in Bacau la suspecti de evaziune fiscala

0


În cursul dimineții de 19 februarie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 31 locații(domicilii ale unor persoane fizice și sedii sociale ale unor societăți comerciale) situate în 7 județe (Bacău, Dolj, Mehedinți, Mureș, Olt, Giurgiu și Brașov) zone în care există suspiciuni că gruparea respectivă ar fi desfășurat, în perioada 2012-2013, activitatea infracțională.
În paralel, în legătură cu această cauză penală, la solicitarea procurorilor, inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F. efectuează inspecții fiscale în 23 de județe și sunt vizate 126 firme, printre care și o mare societate de comercializare a deșeurilor la nivel național, din Brașov.
Au fost ridicate mai multe documente, iar pentru stabilirea activității infracționale vor fi dispuse constatări financiare.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.