Percheziții în Bacău într-un dosar privind transportul ilegal de lemne. Polițiștii au confiscat 122 mc de material lemnos

0

În perioada 23 – 24 iunie a.c., polițiștii Serviciului Ordine Publică Bacău, împreună cu cei de la economic, cei ai Poliției Municipiului Moinești și ai Poliției Orașului Dărmănești, însoțiți de criminaliști și luptători pentru acțiuni speciale, au desfășurat o acțiune în județ, pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul exploatării, transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

Acțiunea a vizat punerea în aplicare a 3 mandate de percheziție domiciliară, verificarea a 22 de autovehicule de transport al materialului lemnos și 6 controale la depozite de material lemnos și la un ocol silvic.

perchezitii moinesti.
perchezitii moinesti.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate două dispozitive mobile și 4 camere video portabile.

De asemenea, au fost constatate în flagrant delict 3 infracțiuni privind transportul, cu orice mijloc de transport, al materialelor lemnoase neînsoţite de avizul de însoţire a materialelor lemnoase sau fără provenienţă legală.

Totodată, pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale la regimul silvic, în valoare de 10.000 de lei, și au dispus confiscarea a 122 de metri cubi de material lemnos, faptic și valoric, în valoare de 36.000 de lei.

Activitățile au beneficiat de sprijinul specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere Suceava.

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău continuă acțiunile pentru protejarea fondului forestier și combaterea fermă a infracționalității din domeniul silvic.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.