Penny deschide trei noi magazine în zona mun. Bacău. Directorul companiei: „2026 va fi un an greu pentru retail”

0

Retailerul german Penny continuă extinderea în județul Bacău. Până la finalul acestui an, compania va deschide trei noi magazine, două în municipiul Bacău – pe strada Mioriței și pe Calea Moinești – și încă unul în comuna Nicolae Bălcescu, în proximitatea orașului. Noile unități fac parte din planul de dezvoltare accelerată al rețelei, care își consolidează prezența în Moldova.

Într-un interviu acordat publicației Wall-Street.ro, Daniel Gross, directorul general al Penny România, a declarat:

 „2026 va fi un an greu. Primele șapte luni vor fi dificile, pentru că toate măsurile luate anul acesta vor avea un impact asupra clienților. Românii sunt mai focusați pe promoții, sunt mai atenți la cheltuieli. Mă aștept ca din august să vedem o revenire la un ritm normal”, a declarat Daniel Gross, director general Penny România.

Deși se așteaptă la un an dificil, oficialul Penny estimează că 2025 va fi încheiat cu o creștere de aproximativ 10%, ceea ce ar menține retailerul pe primul loc în clasamentul lanțurilor de supermarketuri cu cea mai rapidă expansiune din România.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok


Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.