Penny de la Piața Sud trebuie demolat și terenul adus la starea inițială. Decizia nu este definitivă

0

UPDATE : Senatorul PSD de Bacau, Cristina Pravat, a precizat intr-un comunicat de presa ca justitia le-a facut dreptate cetatenilor de pe strada Marasesti:

Justiția face dreptate cetățenilor de pe Mărășești 100A și dă o lecție celor care s-au înstăpânit pe spațiul verde al Bacăului, devenind „proprietari” chiar când erau pe funcții şi, ulterior, veritabili rechini imobiliari. În 2019, băcăuanii de pe Calea Mărășești au pornit un război aparent interminabil cu cei care nu au înțeles că, măcar când vine vorba despre spațiul verde, calitatea aerului și sănătatea oamenilor din municipiul Bacău, legea #nu poate și nu trebuie fentată sau ciopârțită după bunul lor plac. Furtuna a fost generată, în esență, de familia unui fost viceprimar PNL care a ajuns proprietară pe un teren de 2000 mp, între blocuri, în zona Tic-Tac/Piața Sud, teren pe care aceștia au ridicat un mastodont ce urma să “deservească” Bacăul ca fast-food, ulterior ca magazin de tip supermarket.

Concitadini respectabili (profesori, economiști, ingineri etc.), oameni care au muncit o viață, au ales atunci să lupte pentru #normalitate şi pentru propriul aer, într-un oraş sufocat de blocuri apărute pe spațiul verde! Au urmat plângeri depuse la executivul Primăriei Municipiului Bacău, de unde, atât pe mandatul fostului edil, cât și în cel al actualului primar Stanciu-Viziteu, nu au primit decât lipsă de respect și flit pe linie din partea concubinajului politic PNL/USR care încă mai conduce destinele Urbanismului în Municipiul Bacău. ” a precizat Pravat

La finalul anului 2020, propunerea de construire a unui supermarket Penny intre blocuri pe strada Marasesti, langa Piata Sud a starnit indignarea locuitorilor. Acestia au protestat la Primarie si au luat calea instantei vazand ca nu primesc nici un ajutor din partea primarului in functie.

In 2021 locatarii au obtinut o prima victorie cand judecatorii au decis de suspendarea lucrarilor, iar in urma cu cateva zile, instanta a decis anularea autorizatiei de construire emisa in 2020 si demolarea magazinului Penny, care a fost construit acolo.

Instanța de judecată a Tribunalului Bacău anulează Autorizația de construire nr.194/31.08.2020 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Bacău în favoarea pârâtei S.C. Kappa Invest S.R.L. Obligă pârâta S.C. Kappa Invest S.R.L. să desfiinţeze construcţia edificată în baza autorizaţiei de construire anulată și să readucă terenul la starea anterioară. Obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 5760 cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și onorariu expert. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare, cale de atac ce se depune la Tribunalul Bacău, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în condiţiile art.396 teza a II-a Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi 25.10.2022.” – se arata in decizia data de magistrati

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.