„Penalul” Silaghi virează spre stânga. Fostul liberal, așteptat cu brațele deschise în PSD

0

Preşedintele PNL Satu Mare, Ovidiu Silaghi, va fi candidatul PSD în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor la alegerile parţiale parlamentare din 25 mai, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă la Negreşti Oaş, premierul şi liderul PSD Victor Ponta.

„Puteam să avem decizia de a merge separat, fiecare partid, însă am decis şi mă bucur foarte tare că vom avea un candidat comun, domnul Ovidiu Silaghi va fi susţinut de către toate partidele care au format USL. I-am rugat pe colegii mei de la PSD să înţeleagă că acest sacrificiu pe care îl cer, de a avea candidat comun, care să nu fie de la PSD, se referă la ceva mai  important decât un colegiu de deputat, se referă la un mesaj pe care îl dăm întregii ţări, acela că putem fi uniţi, aşa cum am fost în USL tot timpul, mai ales la faptul că în 2016 aici la Satu Mare vom fi din nou uniţi ca să câştigăm. Altfel, prin sistemul de vot cu un singur tur întotdeauna primarul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţean vor reveni UDMR”, a afirmat Ponta.

Ovidiu Silaghi se va înscrie în PSD, dar este candidatul ‘întregului USL’ în colegiul din Satu Mare în care candidează, a declarat preşedintele formaţiunii social-democrate, Victor Ponta, la finalul mitingului de lansare a candidaturii Gabrielei Szabo la alegerile parţiale din 25 mai pentru un loc de deputat într-un colegiu din Ilfov. „Sigur că da, pentru că nu poate să candideze altfel. Se va înscrie în PSD, însă este candidatul, aţi văzut, al întregului USL în acel Colegiu de la Satu Mare. Şi preşedintele Consiliului Judeţean, PNL, şi ceilalţi primari îl susţin, pentru că acolo doar USL poate să câştige şi doar în formula USL am câştigat şi primăria şi Consiliul Judeţean, după 12 ani în care, normal, prin sistemul de vot din primul tur câştiga întotdeauna UDMR”, a declarat preşedintele PSD întrebat dacă Ovidiu Silaghi se va înscrie în formaţiunea social-democrată.

Fost ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi are dosar penal pentru trafic de influenţă. Procurorii DNA îl acuză că în cursul anului 2012, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian Blue Air din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa. Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care Romstrade le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi pe Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil. Totodată, Silaghi ar fi primit de la Iordache suma de 200.000 de euro, pentru a-şi exercita influenţa asupra persoanelor cu funcţii de decizie din cadrul CNADNR în vederea anulării deciziei de reziliere a unui contract şi pentru a nu rezilia alte contracte, au precizat procurorii DNA.

După ce Parchetul a cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Ovidiu Silaghi, acesta a demisionat la începutul lunii septembrie 2013 din funcţia de deputat și a preluat, la propunerea PNL, postul de europarlamentar lăsat liber de succesoarea sa în funcţia de ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.