Patru tineri cu varste cuprinse intre 12 si 15 ani au talharit un barbat. L-au batut si i-au furat telefonul si banii

0

O patrulă mixtă de siguranță publică aflată în serviciul de patrulare pe strada Garofiței din Bacău, a observat în jurul orei 22.30 un grup de patru tineri care loveau o persoană ce se afla căzută la pământ.

Patrula de siguranță publică a intervenit imediat, moment în care cei patru tineri au fugit de la fața locului. Doi dintre tineri au fost prinși și imobilizați pe loc de către forțele de ordine iar ceilalți doi au fost găsiți ulterior de alte echipaje de poliţie sosite în zonă.

Tinerii au fost conduși la sediul Secției 1 Poliție Bacău pentru cercetări. Polițiștii au stabilit că aceștia, două fete de 12 și 13 ani și doi băieți de 12 și 15 ani, au profitat de  starea vizibilă de ebrietate a lui L.Eugen, de 58 ani, l-au lovit cu pumnii şi picioarele, doborându-l la pământ, după care i-au sustras dintr-un buzunar un telefon mobil, în valoare de 200 de lei.

În urma controlului corporal sumar efectuat, polițiștii au găsit telefonul sustras asupra minorei de 13 ani.

Prejudiciul a fost recuperat.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.