Trei politisti de la Rutiera au fost retinuti. Ei au fost prinsi luand mita de la soferii ce depaseau viteza legala.

4

UPDATE : Comunicat DGA Bacau:

„Trei agenţi de poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău – Serviciul Poliţiei Rutiere au fost reţinuţi pentru luare de mită

Vineri, 25 aprilie a.c., lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciile Judeţene Anticorupţie Bacău, Neamţ şi Vrancea, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu participarea Serviciului Operaţii din cadrul DGA şi sprijinul Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă şi al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău au organizat şi realizat prinderea în flagrant a unui număr de 3 agenţi de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene.
În fapt, în baza activităților desfăşurate de ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Bacău, în anul 2013 s-a solicitat efectuarea unei testări a integrităţii lucrătorilor de poliţie din zona Oneşti, judeţul Bacău, de către Serviciul Operaţii al DGA. Astfel, ofiţerii Serviciului Operaţii au organizat, în luna august 2013, o activitate de testare a integrităţii al cărei rezultat a fost negativ pentru agenţii de poliţie C.R.I. şi C.C., ambii din cadrul IPJ Bacău, Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene. În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, fiind înregistrat dosar penal, iar pe baza ordonanţei a dispus introducerea în cauză a unui investigator sub acoperire.
Cercetările au fost continuate iar, la data de 25.04.2014, s-a procedat la organizarea a două activităţi de prindere în flagrant, astfel:
– pe raza comunei Ştefan cel Mare, judeţul Bacău, în urma percheziţiei efectuate asupra echipajului de poliţie rutieră format din agenţii M.B. şi C.R.I. s-a găsit asupra acestora suma de 300 lei, pretinsă şi primită cu titlu de mită pentru a nu aplica o sancţiune contravenţională;
– pe raza comunei Oituz, judeţul Bacău, în urma percheziţiei efectuate asupra unui alt echipaj de poliţie rutieră, la agentul de poliţie C.C. s-a găsit suma de 400 lei, pretinsă şi primită pentru a nu aplica o sancţiune contravenţională.

În cauză, lucrătorii DGA – SJA Bacău au desfăşurat activităţile specifice la delegarea procurorului de caz.

Agenţii de poliţie M.B., C.R.I. şi C.C. au fost reţinuţi, urmând a fi formulată propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive.”

 

Patru politisti de la Rutiera, ce actionau in doua echipaje pe rutie diferite, le propuneau soferilor sa falsifice inregistrarile radar, contra  cost. Politisti lucrau la Biroul de Drumuri Nationale si Europene din Bacau si isi impartisera zonele de actiune.

Unul dintre echipaje actiona pe drumul dintre Onesti si Adjud iar celalalt intre Onesti si Oituz. Agentii opreau soferii ce depaseau viteza legala si le propuneau direct sa falsifice probele.

Cand au fost prinsi in flagrant, unul dintre echipaje luase 300 de lei de la un sofer, iar celalat – 400 de lei. Toti patru au fost retinuti pentru 24 de ore, iar sambata urmeaza sa fie prezentati judecatorilor de la Tribunalul Bacau, cu propunere de arestare preventiva pentru luare de mita.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

4 comentarii

  1. Ceea ce este important nimeni nu comenteaza,in statele din vest nu te intalnesti pentru nici o contraventie cu garcea,la noi sistemul facut de asa natura incat sa gresesti,sunt plecat de patru ani din tara si credeti ma ca e foarte ok sa nu existe posibolitatea mitei,te conformezi unei legi normale sustinuta de o societate sanatoasa si daca incerci sa l mituesti pe garcea i ti pune pe loc , catusele.Foarte bine,felicitari domnilor de la Dgipi ,asa incep sa si justifice salariile de zeci de milioane.si asa se si insanatoseste si societatea noastra.

  2. Nu mai mincati rahat degeaba ca to?i la rondul vostru a?i dat ?pag? in loc sx da?i amenda de 600ron a?i preferat sa da?i 100ron ?pag? a?a ca t?cerii dracului din gura cu comentari gen a?a le tenuie sau mai stiu eu ce prosti vb.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.