Partia de schi de la Slanic va fi deschisă publicului la mijlocul lui februarie

3

Pârtia de schi din staţiunea balneo-climaterică Slănic Moldova, prima realizată în judeţul Bacău pentru a permite agrementul şi desfăşurarea de competiţii sportive, va fi deschisă publicului la mijlocul lui februarie, a declarat luni vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău Ionel Floroiu.

Potrivit acestuia, în prezent “investiţia se află în faza de omologare a traseului, vor fi instalate tunurile pentru producerea zăpezii artificiale, astfel încât la mijlocul lunii februarie amatorii de schi să poată practica ori învăţa să practice sportul preferat”.

“Mizăm pe o afluire de turişti în acea perioadă mai puţin propice, până acum, activităţilor din staţiune. A fost constituit şi un serviciu judeţean specializat pentru promovarea turismului în zonă şi coordonarea acţiunilor de salvamont condus de Romil Botezatu”, a spus vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bacău.

Romil Botezatu a precizat că obiectivele sale în următoarele două luni sunt “omologarea pârtiei şi valorificarea potenţialului turistic existent”, iar pe termen mai lung “conceperea unor pachete de servicii conexe, care să aducă turişti pe pârtie, inclusiv din Republica Moldova şi Ucraina”.

Pârtia se află amplasată în spatele Complexului Cerdac, pe versantul nordic al Muntelui Nemira, între altitudinile de 470 şi 720 de metri, zonă care a necesitat defrişarea a 7,2 hectare de pădure. Are o lăţime medie de 38 de metri, o lungime de 1.400 de metri, iar panta este de 17%, fiind catalogată la o categorie de dificultate medie-uşoară. Schiorii vor beneficia şi de un telescaun având o capacitate de transport de până la o mie de persoane pe oră. De asemenea, pârtia este prevăzută cu instalaţie de iluminat nocturn.

Costurile amenajării s-au ridicat la aproape şase milioane de euro, dintre care două milioane de euro constituindu-se în finanţări din fonduri europene, iar patru milioane de euro fiind asigurate de Consiliul Judeţean Bacău.

“Pârtia de schi este o investiţie fundamentală pentru viitorul staţiunii, alături de complexul balnear, complet reabilitat recent şi dotat cu aparatură modernă, precum şi sala de sport din centrul Slănicului. Aceste obiective, împreună cu izvoarele tămăduitoare situate într-o zonă reabilitată şi ea în cursul acestui an, vor asigura un flux sporit de turişti veniţi nu numai la tratament, cum se întâmpla până acum cu preponderenţă, ci pentru a se recrea, a face sport, a se bucura de aerul ozonat şi în timpul sezonului rece. Fluenţa de public va permite şi alocarea de la bugetul local a fondurilor necesare pentru cofinanţarea şi altor proiecte, edilitare şi din domeniul energiei neconvenţionale, care să facă din Slănic Moldova un centru de atracţie turistică pentru o zonă situată într-un perimetru cuprins de la 500 de kilometri în sud până la 1.200 de kilometri în nord şi est”, a declarat luni primarul din Slănic Moldova, Andrei Şerban

Sursa: agerpres.ro

3 COMENTARII

  1. DOMNILOR DE LA CONSILIUL JUDETIAN BACAU,OARE ESTE NORMAL SA VA FACETI PARTII PENTRU SCHI?,STIIND SATUL MOLOSU COMUNA LIPOVA FARA ASFALT,OAMENI FARA NICI O SURSA DE CASTIG ,TRAIND INTR-O SARACIE CARE NU SA MAI VAZUT?VA ROG VENITI SI PRIN PARTILE UNDE OAMENI O DUC GREU .SE POT FACE MULTE LUCRURI FRUMOASE SI IN SATUL MOLOSU CHIAR DACA ESTE LA 40 KM DE BACAU.NU FITI RASISTI,NEPASTORI,PENTRU CA SI NOI SUNTEM CETATENI AI ROMANIEI,VREM SI NOI PROGRES ,DEZVOLTARE ,COPIII SATULUI VAD CA SUNTEM MARGINALIZATI,APROAPE ABANDONATI.TINETI CONT SI DE ZONA NOASTRA,VA MULTUMESC.

  2. se poate spune asadar ca vom schia la anu’ si la multi ani….., eu zic s-o deschideti in aprilie, atunci e momentul propice….
    Slanicul trebuie sa vina cu ceva convinfator, nu de alta, da’ Piatra e mai aproape de Bacau!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.