Parlamentari cu probleme de dosar. Alesii vor sa-si blindeze imunitatea

parlamentul romanieiParlamentarii se pregătesc să oprească dosarele de corupţie care îi vizează direct, cel puţin procedurile de arestare şi percheziţie. O propunere de modificare a statutului parlamentarilor va transforma Comisiile Juridice din Parlament în tribunale politice paralele. O explicaţie a vitezei cu care parlamentarii doresc să-şi întărească imunitatea în faţa procurorilor este şi faptul că în ultimii şase ani DNA a trimis în judecată 23 de parlamentari şi 15 miniştri.

În prezent, în Parlament sunt 23 de senatori şi deputaţi care sunt cercetaţi, au dosare penale pe rol sau aşteptă o sentinţă definitivă. Citeşte în text lista parlamentarilor cu probleme de corupţie.

► O modificare a legii, neasumată nominal încă de nici un politician, dar care apare scrisă explicit în proiectul de modificare în discuţie, spune că pentru ca un parlamentar să fie arestat, reţinut sau percheziţionat, procurorii DNA vor fi obligaţi să ducă în Parlament întreg probatoriul. Iar pe baza probatoriului senatorii şi deputaţii vor emite un fel de sentinţă în care spun dacă sunt sau nu de acord cu reţinerea, arestarea sau percheziţia.

► Astfel, potrivit draftului negociat de liderii grupurilor parlamentare pentru modificarea legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului trebuie „să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată”, dar şi „probele relevante” pentru care se solicită o astfel de măsură.

► În forma actuală, legea prevede că: „cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului ori a senatorului se adresează preşedintelui Camerei din care face parte de către ministrul justiţiei”.

În forma propusă de parlamentari, procedura, prevăzută la articolul 24, se modifică astfel: „cererea ministrului justiţiei trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către parchet, care stau la baza motivelor invocate”.

Altfel spus, dacă un procuror doreşte să aresteze un deputat va fi nevoit să îşi prezinte toate probele în faţa Comisie Juridice din Senat sau Camera Deputaţilor. Adică înainte ca cererea de arestare să ajungă la un judecător, ea va fi analizată de politicieni.

În aceaşi propunere se spune clar că polticienii din Parlament vor emite şi un fel de soluţie. Adică se vor substitui instanţei şi vor decide dacă colegul lor senator sau deputat poate fi arestat sau nu.

Dacă în forma actuală se prevede că membrii Comisiei Juridice trebuie să întocmească un raport în termen de trei zile, în noua lege „raportul comisiei va face referiri punctuale la temeiul legal, motivele concrete, precum şi la probele înaintate”.

De ce s-au speriat politicienii

Un raport din decembrie 2012 arată că în ultimii şase ani DNA a trimis în judecată nu mai puţin de 23 de parlamentari şi 15 miniştri şi secretari de stat. După alegerile din decembrie 2012, în actualul Parlament au intrat 23 de senatori şi deputaţi cu dosare penale.

Gândul vă prezintă mai jos lista cu parlamentari cu dosare penale:

• 25 aprilie, termen în dosarul ICA-Dan Voiculescu. Liderul conservatorilor a fost trimis în judecată de către DNA în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Procurorii susţin că Dan Voiculescu a cumpărat 3,6 hectare de teren şi un hectar de construcţii in Băneasa, la un preţ de 75 de ori mai mic decât cel real. După ce dosarul a stagnat şase luni la Tribunalul Bucureşti, acum s-a întors la Curtea Supremă. Încă din primăvara anului trecut, judecătorii se apropiau de o primă sentinţă în acest caz. Înainte de ultimele termene de la Curtea Supremă, Voiculescu şi-a dat demisia în iunie 2012 şi astfel dosarul a fost transferat la Tribunalul Bucureşti unde procesul a stat pe loc. Acum dosarul a revenit la Curtea Supremă unde are termen pe 25 aprilie. Dosarul a fost repartizat completului 4 de la secţia penală format din judecătorii: Ionuţ Matei, Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan. Acest complet a judecat pe fond dosarul Trofeul Calităţii si au dispus condamnarea lui Adrian Năstase la 2 ani de închisoare cu executare.

Dragnea, senator de Teleorman, urmărit penal de DNA pentru fraude electorale

Vicepreşedintele PSD Liviu Dragnea a fost ales senator in colegiul 3 din Teleorman cu 68%. Liviu Dragnea este urmărit penal de DNA în urma fraudelor comise la referendumul din 29 iulie. Secretarul general al PSD este acuzat de procurori că a creat un sistem naţional de fraudare a referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit informaţiilor obţinute de gândul, Dragnea ar fi utilizat un sistem informatic complex la care s-au conectat 14.000 de utilizatori. Dintre aceştia, câteva mii au trimis în timp real date despre prezenţa la vot, dar şi date despre câţi români au votat pentru sau împotriva suspendării. În ziua refrendumului, cei 14.000 de utilizatori ai sistemului USL au primit şi indicaţii de la Liviu Dragnea prin care acesta le spunea cum să mărească prezenţa la secţiile de votare.

Dosarul Transformatorul-Fenechiu termen pe 23 ianuarie. Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu este şi el trimis în judecată într-un dosar penal care are termen pe 23 ianuarie. Pe 28 iunie, Fenechiu a fost trimis în judecată de DNA, alături de trei foşti directori ai Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova. Fenechiu şi ceilalţi învinuţi sunt acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. DNA a trimis dosarul în judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii susţin că firmele lui Relu Fenechiu (SC La Rocca SRL, Fene Grup SA) ar fi cumpărat cu 20 de miliarde de lei vechi zeci de trasformatoare, pe care le-ar fi revândut la suprapreţ societăţii Electrica Moldova.

Neţoiu trei ani cu suspendare în dosarul transferurilor. Gigi Neţoiu a câştigat şi el un mandat de deputat la redistribuire în Dolj. Neţoiu a fost condamnat în dosarul transferurilor la 3 ani cu suspendare alături de alte şapte nume grele din lumea fotbalului. În acest dosar, Neţoiu a fost acuzat că alături de alte personaje importante din fotbal şi-a însuşit sume importante, rezultate din transferul a 12 jucători în străinătate. Procurorii DNA au descris în detaliu cum au eludat greii fotbalului românesc legislaţia şi cum şi-au umplut conturile evitând să plătească taxe la stat.

Chiuariu, inculpat în dosarul Poşta Română, achitat pe fond, se judecă în recurs. Senatorul Tudor Chiuariu (PNL) este preşedintele Comisiei Juridice a Senatului şi este judecat pentru corupţie. În decembrie 2010, fostul ministru UDMR al Telecomunicaţiilor, Zsolt Nagy, şi fostul ministru liberal al Justiţiei, Tudor Chiuariu, au fost trimişi în judecată de către DNA pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Procurorii au susţinut că cei doi miniştri ar fi luat parte la trecerea frauduloasă a unui imobil de pe Calea Victoriei din patrimoniul Poştei Române în cel al unei firme private, dar Chiuariu a fost achitat în primă instanţă. Dosarul va fi judecat, însă, în recurs. Curtea Supremă nu a stabilit încă un termen pentru recursul dosarului în care este inculpat Chiuariu.

Antonie Solomon este senator PPDD şi a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Antonie Solomon a fost arestat preventiv în 3 martie 2010, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals şi fals intelectual, fiind acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la acţionarul principal al firmei PIC din Piteşti, Cornel Penescu, pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova. Dosarul său încă se judecă pe fond.

Fost primar, condamnat în instanţă, ales cu 66%. Verginel Gireadă (PNL) a câştigat un loc de deputat în colegiul 1 Flămânzi din Botoşani cu 66,7% din voturi. Gireadă a deţinut două mandate de priamar în localitatea în comuna Mihai Eminescu. În luna aprilie, Gireadă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Cluj într-un dosar în care a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. El a fost găsit vinovat într-un dosar în care a fost considerat vinovat de modificarea unui titlu de proprietate asupra unui teren. Instanţa nu a dispus şi interdicţia de a ocupa funcţia de parlamentar. În declaraţia de avere, Gireadă declară că deţine 40 de hectare de teren, două case, un autoturism, un tractor şi două utilaje agricole. Gireadă mai spune că are şi bijuterii de aproape 10.000 de euro. Viitorul deputat a împrumutat o companie privată cu 275.000 lei. Din declaraţia de avere rezultă că în timp ce Verginel Gireadă era primar soţia sa era angajată ca referent tot la primărie. La venituri Gireadă spune că a câştigat dina ctivităţi argicole 180.000 lei. Gireadă este şi vicepreşedinte PNL Botoşani.

Gorj: Liderul PNL reţinut pentru dare de mită şi abuz, senator cu 55% din voturi. Dian Popescu, preşedinte PNL Gorj devine senator în colegiul 1 din judeţ. În iulie Dian Popescu a fost reţinut 24 de ore de procurori, fiind acuzat de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Dian Popescu este acuzat de dare de mită, fals, uz de fals şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, iar Gabriel Titus Popescu pentru fals. Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, şi fratele său Gabriel au fost reţinuţi iniţial în dosarul în care a fost arestat primarul comunei Peştişani, Florin Pavel. Ulterior, în 5 iulie, Tribunalul Gorj a decis ca cei doi să fie anchetaţi în libertate. Potrivit anchetatorilor, firma celor doi, Maserati Construct SRL, a început în anul 2008 construirea unui stadion în localitatea Peştişani, lucrările nefiind terminate nici în prezent, deşi aveau că termen de execuţie un an. Cu toate acestea, firma respectivă a încasat pentru lucrări neexecutate circa 150.000 de lei, conform unui raport al Curţii de Conturi, aflat la dosarul instrumentant de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Dosarul nu a fost încă trimis în judecată.

Ion Stan, urmărit penal pentru trafic de influenţă. DNA a început urmărirea penală împotriva lui Ion Stan pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. Potrivit anchetatorilor, deputatul PSD Ion Stan i-ar fi cerut denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, „câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, Dima estimând că este vorba despre „un miliard, un miliard două sute”. Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său. În interceptări, Ion Stan solicită ajutor financiar în campania electorală. Totodată, Dima le-a spus procurorilor că, în 2009, a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici. În urma solicitării ministrului Justiţiei, Comisia Juridică a Camerei a avizat pozitiv cererea privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, însă această cameră legislativă nu s-a mai putut întruni pentru a da, la rândul său, un vot în acest sens.

Trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Olosz Gergely a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. În rechizitoriul dosarului, procurorii spun că parlamentarul a primit 400.000 de lei în parcarea Casei Poporului. Banii i-au fost daţi de către reprezentantul unor companii private. În schimbul sumei, Olosz şi-ar fi folosit influenţa pentru a facilita acestor companii contracte cu CEZ România, cu Ministerul Agriculturii şi cu alte instituţii din subordinea ministerului. Deputatul a declarat în faţa anchetatorilor că banii reprezentau în realitate un împrumut pe care el l-a intermediat. Olosz Gergely a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă.

Ales deputat în Covasna, condamnat la 3 ani de închisoare. Fostul secretar de stat Marko Attila a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, în cazul retrocedării Colegiului „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe. Recent, magistraţii Judecătoriei Buzău l-au condamnat pe Marko Attila-Gabor la trei ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Totodată, Judecătoria Buzău a dispus confiscarea specială de la Eparhia Reformată din Ardeal a sumei de 1.137.856 de lei. Decizia instanţei nu este definitivă, fiind atacată cu recurs, care se află pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

Borbely, cercetat de DNA pentru trafic de influenţă. La începutul lunii aprilie, DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru obţinerea cererii de urmărire penală faţă de Borbely Laszlo, deputat şi ministru al Mediului, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi fals în declaraţiile de avere, în formă continuată. În 11 septembrie, Camera Deputaţilor a respins solicitările de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva lui Laszlo Borbely.

Acuzat de corupţie, dar votat de 71% din alegători. Marian Ghivechiu (PSD) a fost trimis în judecată, în decembrie 2011, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub acuzaţia de „instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui avantaj patrimonial – în formă calificată”. Faptele pentru care Ghiveciu a fost pus sub acuzare s-au petrecut înainte ca acesta să obţină primul mandat de deputat. Ghiveciu este acuzat că, în perioada 2005 – 2006, i-ar fi instigat pe Nicolae Costache, fost director al Oficiului de Cadastru Buzău şi membru în Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, precum şi pe Dumitru Borcan, şef al Compartimentului de Cadastru şi Agricultură din cadrul Primăriei Merei, să eliberereze în mod ilegal titluri de proprietate pentru terenuri în zone cu potenţial imobiliar aflate în apropierea Drumului Naţional 1 B. Instigarea ar fi fost făcută în favoarea unor persoane care nu erau îndreptăţite să primească acele titluri de proprietate. Ulterior, aceste terenuri ar fi fost cumpărate de Marian Ghiveciu.Dosarul a fost judecat de Curtea Supremă care a decis restituirea rechizitoriului la DNA.

Mitrea, acuzat de luare de mită. Liderul PSD a fost trimis în judecată în martie 2009. Potrivit rechizitoriului, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 lei vechi, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. Curtea Supremă a decis după doi ani că urmărirea penală trebuie refăcută. Dosarul de corupţie a lui Miron Mitrea a fost restituit DNA ianuarie 2011. Procurorii l-au înştiinţat că reiau urmărirea sa penală pentru luare de mită

Monica Iacob Ridzi, trimisă în judecată pentru corupţie. Potrivit DNA, în perioada 17 martie -22 mai 2009, Iacob-Ridzi Monica, în calitate de ordonator principal de credite, ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. Pe 3 mai 2011, fostul ministru al Tineretului a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în legătură cu fapte de corupţie, uz de fals în legătură cu fapte de corupţie şi participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la Legea contabilităţii.

Atanasiu, „coleg” cu interlopi în dosarul referendumului. Teodor Atanasiu este acuzat de mită electorală şi de ” folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase de natură electorală”. Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apărării, este acuzat de trafic de influenţă şi mită electorală. Procurorii arată că Atanasiu şi fiul ministrului Dobriţoiu au organizat împreună cu interlopul Măgurean Bogdan Cristian „trupe de intervenţie”, care avea ca sarcină cumpărarea de voturi. Procurorii mai arată că Dumitru Samson i-a promis interlopului Bogdan Măgurean că îi va falicilita diverse contracte cu ministerele guvernului Ponta. Contractele urmau să fie încheiate cu firma de pază a interlopului Bogdan Măgurean.

Victor Paul Dobre, apărat de Parlament. În 10 august, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a cerut Camerei avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre, care, alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători. Cererea a fost respinsă de Parlament.

Sebastian Ghiţă, patron de televiziune şi proaspăt deputat cu dosar de evaziune fiscală la 22 de ani. Sebastian Ghiţă, patronul postului RTV, a fost ales deputat într-un colegiu din Prahova cu 69%. Ghiţă intră şi el în parlament cu un dosar penal care s-a judecat pe fond aproape 10 ani. In acest dosar Ghiţă este acuzat de procurori de complicitate la înşelăciune şi fals în declaraţii, în legătură cu mai multe tranzacţii petroliere care au dus la prejudicierea bugetului de stat cu 20 de miliarde de lei vechi. Dosarul a fost judecat de Tribunalul Bucureşti timp de 10 ani. În 2011 Tribunalul a emis prima decizie în acest caz. Ghiţă fiind achitat. Acum dosarul se judecă la Curtea de Apel Bucureşti. Potrivit rechizitoriului Ghiţă ar fi comis faptele în anul 2000 când avea 22 de ani.

Gigi Becali, trimis în judecată de către DNA în dosarul „Valiza”. Europarlamentarul Gigi Becali a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, în dosarul „Valiza”, de către procurorii DNA, fiind acuzat de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului „Gloria 1922 Bistriţa” sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu prevăzute în contractele de muncă, Regulamentul intern al clubului şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal. Concret, fotbaliştilor de la Bistriţa li se cerea să-şi apere corect şansele şi să obţină un rezultat favorabil în meciul cu Rapid Bucureşti din 12 mai 2006.Becali a fost achitat in prima instanţă în acest dosar.

Senatorul Mircea Banias a fost trimis în judecată în dosarul de corupţie din Portul Constanţa. Banias este acuzat de iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial. Dosarul judecat la Curtea Supremă.

Sorin Roşca Stănescu este senator PNL a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol alături de Dinu Patriciu. Sorin Roşca Stănescu este acuzat de utilizare a informaţiei privilegiate şi de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat. Stănescu a fost achitat de Tribunalul Bucureşti pe fond iar acuma se judecă în recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Nicolae Vasilescu este deputat PSD şi în 2012 a fost trimis în judecată într-un dosar de corupţie. Dosarul se judecă pe fond.

Thuma Hubert Petru Ştefan a fost trimis în judecată în dosarul fostului prim-procuror al Parchetului Sector 4, Mihai Betelie. Thuma Hubert Petru Ştefan este acuzat de folosire a influenţei sau a autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Sursa: gandul


Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *