Parchetul explică ce s-a întâmplat la Faraoani. Cei doi bărbați acuzați că au atacat și amenințat polițiștii, după gratii pentru 30 de zile

0

Doi bărbați cercetați pentru ultraj au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, după incidentul produs în seara de 29 august, în comuna Faraoani, județul Bacău. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cei doi ar fi agresat fizic doi polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni și i-ar fi amenințat cu moartea și cu alte acte de violență.

Procurorii susțin că incidentul a avut loc după ce polițiștii au intervenit în urma unui apel la 112 privind o situație conflictuală. Cei doi bărbați s-ar fi opus legitimării, iar conflictul ar fi degenerat. Ambii polițiști au suferit leziuni evaluate la câte o zi de îngrijiri medicale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău a transmis că, prin ordonanța din 30 august 2026, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore a celor doi suspecți, D.V. și D.N.V.

D.V. a fost reținut începând cu ora 05:32, fiind cercetat pentru două infracțiuni de ultraj raportate la amenințare și pentru o infracțiune de ultraj raportată la lovire sau alte violențe.

D.N.V. a fost reținut începând cu ora 06:18, fiind cercetat pentru două infracțiuni de ultraj raportate la amenințare și două infracțiuni de ultraj raportate la lovire sau alte violențe.

politia focuri arma faraoani
politia focuri arma faraoani

Polițist lovit cu pumnii în piept

Potrivit probatoriului administrat de anchetatori, în data de 29 august 2026, în jurul orei 21:00, cei doi se aflau în satul Faraoani.

Polițiștii din cadrul IPJ Bacău, Secția 5 Poliție Rurală Răcăciuni, ajunseseră la fața locului după un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, prin care fusese reclamată o situație conflictuală.

În momentul în care oamenii legii au solicitat legitimarea persoanelor implicate, D.N.V. s-ar fi opus și ar fi lovit unul dintre polițiști cu pumnii în zona pieptului.

În urma agresiunii, polițistul a suferit leziuni traumatice evaluate la o zi de îngrijiri medicale.

Al doilea polițist, lovit de ambii inculpați

Anchetatorii susțin că, ulterior, D.V. l-ar fi lovit cu pumnii în piept pe cel de-al doilea polițist.

La agresiune ar fi participat apoi și D.N.V., care l-ar fi lovit pe agent cu pumnii și palmele și l-ar fi proiectat mai întâi în autospeciala de poliție, apoi la sol.

Și în acest caz, leziunile suferite de polițist au fost evaluate la o zi de îngrijiri medicale.

În timpul incidentului, cei doi bărbați ar fi adresat celor doi polițiști amenințări cu moartea și amenințări privind exercitarea unor acte de violență fizică.

Acțiunea penală, pusă în mișcare pe 31 august

Prin ordonanța din 31 august 2026, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de D.N.V. pentru două infracțiuni de ultraj raportate la amenințare și două infracțiuni de ultraj raportate la lovire sau alte violențe.

În cazul lui D.V., acțiunea penală a fost pusă în mișcare pentru două infracțiuni de ultraj raportate la amenințare și o infracțiune de ultraj raportată la lovire sau alte violențe.

Tot pe 31 august, procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a solicitat Judecătoriei Bacău arestarea preventivă a celor doi inculpați.

Judecătorul de drepturi și libertăți a admis propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă a ambilor bărbați pentru o perioadă de 30 de zile.

Parchetul precizează că desfășurarea anchetei și măsurile preventive dispuse nu înlătură principiul prezumției de nevinovăție, cei doi inculpați fiind considerați nevinovați până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.