A părăsit locul faptei după ce a accidentat un biciclist

0

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii din Dărmăneşti au fost sesizaţi despre faptul că un tânăr de 17 ani a fost victima unui accident de circulaţie, produs pe strada Chimiei din localitate.

La faţa locului, poliţiştii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului rutier şi au constat că un tânăr de 17 ani, din Dărmăneşti, în timp ce conducea o bicicletă, a fost acroşat de un autoturism care circula din sens opus, al cărui conducător auto nu a oprit, părăsind locul faptei fără acordul organelor de poliţie.

Ulterior, în urma investigaţiilor efectuate, atât autoturismul, cât şi conducătorul auto, un bărbat de 35 de ani, din localitate, au fost identificaţi la adresa acestuia de domiciliu.

Victima a fost transportată la Spitalul oraşului Comăneşti pentru îngrijiri medicale, fiind ulterior transferată la Spitalul Judeţean Bacău iar conducătorului auto i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.