Padureanu si Goian au fost arestati pentru 30 de zile. Prejudiciul depaseste 2,3 milioane de lei

0


Administratorul public al Municipiului Bacau, Leonard Padureanu si Liviu Goian au fost arestati pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestata.

„Solutia pe scurt: Admite cererea Parchetului. Dispune arestarea preventivă a inculpţilor G.L. şi P.S.L. pentru o perioadă de 30 de zile începând de azi, 6.04.2017 până la data de 5 mai 2017, inclusiv. Proces verbal La pronunţare, ambii inculpaţi au contestat hotărârea.”

De ce au fost arestati ?

1. Pădureanu Leonard Stelian, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect şi deturnare de fonduri, constând în aceea că:

– în calitate de preşedinte al SC SPORT CLUB BACĂU SA, în perioada 2011 -2014, a acordat diferite sume de bani, provenite din majorările capitalului social prin aport în numerar depus de UATC Bacău, reprezentând venituri ale jucătorilor, antrenorilor, staff-ului tehnic din convenţii civile/ contracte de muncă încheiate cu aceştia, respectiv contracte de prestări servicii, toate cheltuielile fiind făcute în interesul echipei de fotbal aparţinând altei persoane juridice – Asociaţiei Sport Club Bacău, aceasta din urmă fiind afiliată Federaţiei Române de Fotbal, cauzând un prejudiciu iniţial de 2.300.000 lei; – în calitate de preşedinte al SC SPORT CLUB BACAU SA, în perioada decembrie 2013

– mai 2014, a acordat împrumuturi din sumele primite ca aport în numerar de la bugetul local al U.A.T.M. Bacău, către Asociaţia Sport Club BACĂU, reprezentată de GOIAN LIVIU (care avea şi calitatea de membru al C.A. al SC SPORT CLUB BACAU SA ), fară dobândă şi fară garanţie, 4 contracte de împrumut, în sumă totală de 395.000 lei, din care au fost restituiţi doar 100.000 lei, act material prin care, pe de o parte a folosit creditul societăţii, cu rea-credinţă, într-un scop contrar intereselor acesteia, iar pe de altă parte a schimbat destinaţia fondurilor acordate societăţii de U.A.T.C. Bacău în scopul sprijinirii sportului băcăuan .

2. Goian Liviu, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, complicitate la delapidare şi deturnare de fonduri, constând în aceea că:

– în calitate de preşedinte al Asociaţiei SPORT CLUB BACAU, a dispus cu privire la fondurile acordate prin intermediul a două contracte de finanţare nerambursabilă din fonduri publice încheiate cu U.A.T.M. BACĂU, în baza Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în baza Proiectului „SPORT CLUB”- viitorul fotbalului băcăuan, în valoare de 560.000 lei (Contractul nr.68667/22.03.2012), respectiv Proiectul „SPORT CLUB”- drumul spre liga a-II-a. în valoare de 1.200.000 lei (Contractul nr.68864/29.04.2013), schimbând destinaţia acestora cu privire la o parte din sumele acordate, contrar dispoziţiilor legale;

– în calitate de preşedinte al Asociaţiei SPORT CLUB BACAU, a dispus întocmirea unor situaţii (tabele reprezentând sumele primite cu titlu de indemnizaţie hrană) care au stat la baza justificării fondurilor acordate de UATM Bacău în baza legii nr. 350/2005, care prezentau o situaţie neconformă (în realitate, parte din persoanele menţionate în acele tabele neîncasând sumele de bani), în baza acestor situaţii fiind virate tranşele nerambursabile, fiind astfel induşi în eroare funcţionarii din cadrul Primăriei Bacău cu ocazia aprobării plăţilor;

– şi-a însuşit sumele nevirate în baza documentelor menţionate anterior sau a dispus virarea acestora în conturile unor persoane care nu aveau dreptul obţinerii acestor sume, cauzând un prejudiciu iniţial în valoare de 2.300.000 lei, din care suma de 445.070 de lei virată către diferite persoane care au avut cunoștință despre comiterea faptelor;

– în calitate de reprezentant legal al SC Sport Club Bacău SA (membru al Consiliului de Administrație ) a încheiat convenţii civile cu diferite persoane (antrenori, jucători, staff) în baza cărora s-au plătit din conturile societăţii sumele de bani aferente convenţiilor, cunoscând că persoana juridică în cauză nu deţinea o echipă de fotbal (echipa de fotbal aparţinând Asociaţiei SPORT CLUB BACAU, la care suspectul era preşedinte).

În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii până la concurența prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptelor. Inculpații au fost arestați preventiv la data de 06.04.2017, pentru o perioadă de 30 de zile. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie recunoscut de lege în favoarea inculpaților.

Comunicat Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bacau


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.