La data de 11 aprilie a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii băcăuani au fost sesizaţi de o femeie de 81 ani, din localitate, despre faptul că, o persoană necunoscută i-a sustras bunuri din locuinţă în valoare de 4000 lei.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că, o tânără cu identitate necunoscută s-a prezentat la locuinţa bătrânei oferindu-i produse alimentare şi de menaj.
Cu acest pretext, tânăra a pătruns în locuinţă cu acordul părţii vătămate şi profitând de neatenţia acesteia, a sustras suma de 2200 lei, precum şi alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de 4000 lei.
În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.