Ovidiu Budeanu a denunțat la DNA contractul atribuit companiei Romprest, vizând colectarea și transportul deșeurilor din județul Bacău

0

Afaceristul băcăuan Ovidiu Budeanu a făcut denunț la DNA București împotriva patronului Romprest, Florian Walter, a șefului Consiliului Județean (CJ) Bacău, Dragoș Benea, precum și împotriva fostului primar al municipiului Onești, Emil Lemnaru. În cadrul unei conferințe de presă organizată joi la prânz, Budeanu a acuzat faptul că firma lui Walter ar fi obținut prin mijloace frauduloase contractul de colectare și transport al deșeurilor din județul Bacău, în baza unei licitații „aranjate”, pusă la cale de conducerea ADIS în complicitate cu șefii CJ Bacău și oficiali din Romprest. Budeanu a acuzat că firma sa, Servsal, este direct prejudiciată de semnarea contractului cu Romprest, fiind înlăturată de la prestarea serviciului de colectare/transport gunoi în Onești. În replică, șeful CJ Bacău, Dragoș Benea, președintele ADIS, a declarat că societatea lui Budeanu operează ilegal, fără licențiere din partea ANRSC și că autoritățile județene au câștigat mai multe procese împotriva Servsal în decursul ultimilor ani. Benea a declarat pentru Bacau.NET că nu se cunoaște cu nimeni din conducerea Romprest și că atât CNSC, cât și Curtea de Apel Bacău au dat dreptate ADIS în cadrul licitației în urma căreia compania fugarului Florian Walter a adjudecat contractul reclamat de Budeanu.

budeanu_fantana_adis_servsal_romprestAnturat de administratorul Servsal, Corneliu Fântână, omul de afaceri Ovidiu Budeanu a prezentat jurnaliștilor doar prima pagină a denunțului înregistrat la sediul central al DNA, la 9 iunie 2015. Potrivit documentului (incomplet), afaceristul băcăuan ar incrimina mai multe infracțiuni ce ar fi fost comise de tripleta Lemnaru – Walter – Benea în relație cu procedura de atribuire a contractului de colectare și transport al deșeurilor din județul Bacău. Între acestea se numără darea și luarea de mită, respectiv traficul de influență și abuzul în serviciu. Budeanu a declarat că obiectivul demersului său este anularea contractului atribuit de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) Bacău, prezidată de Benea, către Romprest.

În cadrul licitației, societatea controlată de Budeanu a contestat în primă fază documentația tehnică și de atribuire, fără succes însă, instanța respingând acțiunea declanșată de Servsal. Potrivit afaceristului, judecata nu ar fi vizat fondul, ci doar probleme de formă. „S-a respins contestația, noi n-am intrat pe fond. Sperăm ca acum să intrăm pe fondul cauzei și să anulăm acest contract. Nu pot să spun mai multe acum, dar mă aștept ca domnul Necula (n.r. – Marin Necula, director general Romprest, în prezent aflat în arest preventiv) să facă declarații. Ei (n.r. – ADIS) au făcut un fals în Masterplan. Servsal apare ca firmă cu capital de stat, iar noi suntem privatizați”, a declarat Budeanu, adăugând că „se insistă mult cu Oneștiul pentru că reprezintă 40 la sută din ponderea contractului”.

apa canal saCorneliu Fântână, administratorul Servsal, a declarat că patronul Romprest „e un hoț” și că „procuratura va avea treabă multă” în urma denunțului lui Budeanu. Oficialii Servsal au catalogat troica Lemnaru – Benea – Walter drept „grup infracțional organizat”, susținând că documentația de atribuire ar fi fost realizată pe „calapodul” Romprest, astfel încât firma fugarului Walter să câștige, la pas, licitația organizată de ADIS. „Nu pot proba, dar am auzit că acest caiet de sarcini s-ar fi făcut la Marin Necula în birou. De aici încolo nu facem noi cercetările, ci DNA”, a afirmat Ovidiu Budeanu. El a mai spus că se încrede în investigația DNA. „Specialiștii vor spune exact ce au de spus. Eu doar am semnalat ce era de semnalat. Această construcție (n.r. – atribuirea contractului către Romprest) nu e făcută degeaba”, a încheiat afaceristul băcăuan.

Benea: „Nu cunosc pe nimeni de la Romprest. Servsal operează ilegal, fără licență ANRSC”

Șeful CJ Bacău, Dragoș Benea, a declarat pentru Bacau.NET că documentația aferentă licitației organizată de ADIS a fost verificată de ANRMAP, și că atât CNSC, cât și Curtea de Apel Bacău au girat, prin soluțiile pronunțate, decizia ADIS prin care Romprest a fost declarată câștigătoare a licitației. „Mă bucur că domnul Budeanu mi-a folosit numele în plângerea la DNA. Nu-mi creează un sentiment plăcut, evident, dar la finalizarea anchetei poate voi avea și eu un demers de denunț calomnios. Nu cunosc pe nimeni de la Romprest, iar cu Walter nu m-am văzut niciodată”, a declarat Benea. Acesta a adăugat că, prin demersul său, Budeanu urmărește „lungirea situației incerte de la Onești”, în condițiile în care firma acestuia – Servsal – operează, fără licență ANRSC, colectarea și transportul gunoiului din oraș.

Benea vot mana aeroport„Servsal nu este licențiată de ANRSC. Budeanu vrea lungirea prestației de la Onești, are un interes direct, privat și subiectiv, de a menține situația neclară de la Onești. Ne aflăm într-o stare de război de gherilă. Mai complicată era situația dacă am fi tratat Masterplanul fără municipiul Onești, luând de bun tot ce spune Servsal. Practic, am fi favorizat un agent economic privat”, a mai președintele CJ Bacău. Benea a mai precizat că ADIS a câștigat în ultimii ani 3 procese cu firma lui Budeanu. „L-am rugat personal pe domnul Budeanu să facă plângere oriunde dorește, dar fără conferință de presă. Nici noi n-am dat din clopoței când am câștigat procesele cu Servsal”, a comentat președintele CJ, afirmând că Masterplanul pe deșeuri conține date remise de Primăria Onești și că eventualele erori țin de municipalitatea oneșteană. „Domnul Budeanu nu e corect față de fostul primar, Lemnaru”, a conchis Benea.

Licitație controversată: prețurile Romprest, „piperate”

Proces Verbal deschidere oferte ADIS - colectare si transport highlightedCompania controlată de Florian Walter a câștigat licitația privind colectarea și transportul deșeurilor din județul Bacău (65 de unități administrativ-teritoriale) în baza unei proceduri controversate, în care competitorul firmei bucureștene, SOMA Bacău, a fost descalificat de comisia de licitație constituită la nivelul ADIS înainte de analizarea tehnico-economică a ofertei. Potrivit unei investigații publicată în februarie de portalul Bacau.NET, ofertele cu care Romprest a câștigat licitația sunt de zeci de ori mai mari decât în mod uzual, în condițiile în care criteriul „prețului ofertei” reprezenta un criteriu decisiv în evaluarea ofertei (click imagine alăturată).

Tarifele Romprest la colectarea deșeurilor periculoase (de exemplu cele făcute de spitale) sau a celor făcute de agenți economici sau instituții publice par ireale, dacă ne raportăm la mărimea acestora: peste 2000 lei/tonă, respectiv 1262 lei/tonă. La fel, în cazul deșeurilor menajere, unde tona de gunoi colectat a fost prețuită la 561 lei (față de 277 lei – oferta descalificată) – citește mai multe AICI.

Directorul lui Walter, arestat preventiv de DIICOT Ploiești

Marin-Necula-director-RomprestÎn prima parte a lui mai 2015, directorul general al Romprest, Marin Necula, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, alături de mai mulți oficiali din cadrul operatorului de salubrizare. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Necula fiind cercetat în cadrul unui dosar lucrat de DIICOT Ploiești. Dosarul vizează un prejudiciu total cifrat la 18 milioane de euro, ANAF reclamând comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, precum și a altor infracțiuni economice asociate.

Pe întregul lanţ comercial anterior înregistrării în evidenţele Romprest SA s-a identificat aceeaşi tipologie. Se organizau scriptic circuite de tranzacţionare succesivă a serviciilor constând în punerea la dispoziţie de personal muncitor, servicii care ajutau la diminuarea obligaţiilor fiscale.În fapt, muncitorii erau folosiţi la negru. Nu exista o evidenţă a personalului muncitor subcontractant, nu existau situaţii de lucrări. Furnizorii aveau, la rândul lor, furnizori care nu declarau livrări sau care ţineau înregistrări neconforme cu realitatea. Nu existau rapoarte zilnice de activitate, nu existau locuri de desfăşurare a activităţilor de curăţenie specifice, numărul de persoane executante sau calificarea acestora, declara – la 6 mai – Giorgiana Hossu, procurorul șef al DIICOT. 

Marin Necula ar fi trebuit să participe la semnarea contractului de colectare și transport deșeuri, în județul Bacău, însă a fost „săltat” de DIICOT înainte de ceremonie. Potrivit unui comunicat remis Bacau.NET de către ADIS, contractul a fost semnat în cele din urmă de Sorin Velicu, director operațional în cadrul Romprest, și șeful Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, în calitate de președinte al ADIS Bacău. Contractul se va derula pe următorii 8 ani, având o valoare estimată 170 milioane lei (fără TVA). Conform înțelegerii, Romprest va colecta deșeurile de pe teritoriul a 65 de unități administrativ-teritoriale din județul Bacău, inclusiv din municipiul Onești și comunele limitrofe, unde – potrivit susținerilor lui Ovidiu Budeanu – întâietate ar fi avut firma sa, Servsal.

Florian-WalterTribunalul Prahova a emis un mandat internaţional de urmărire pe numele lui Florian Walter, patronul Romprest, el fiind dat în consemn, începând din 6 mai, într-un dosar în care procurorii DIICOT îl suspectează că ar fi liderul unei grupări specializată în evaziune fiscală. Judecătorii instanței prahovene au decis, în 15 mai, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri. Instanţa a analizat probele anchetatorilor şi a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Walter, el nefiind găsit de autorităţi nici la momentul în care procurorii DIICOT au percheziţionat reședința sa. Acesta ar fi fost reperat, în cele din urmă, în Columbia, autoritățile române făcând diligențe pentru a obține extrădarea sa.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.