Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în perioada 03.07-12.07.2023, mai multe acțiuni, care au avut ca scop identificarea organizatorilor de evenimente care împânzesc orașul cu afișe și postere publicitare, amplasate contrar prevederilor legale.
În urma acțiunilor desfășurate au fost identificate patru societăți comerciale, care au dispus lipirea de afișe publicitare pe stâlpi, clădiri, transformatoare de curent etc., în mai multe zone ale orașului. Acestea au fost înștiințate cu privire la cele constatate și li s-a solicitat dezafectare afișelor și aducerea locațiilor la starea inițială.
Din cele patru societăți comerciale depistate, cu sedii în București, Cluj și Brăila, doar două s-au conformat măsurilor dispuse, au dezlipit afișele publicitare și au adus locațiile la starea inițială. Celelalte societăți comerciale, care nu au dorit să se conformeze măsurilor dispuse de polițiștii locali, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.600 lei.
„Menționăm faptul că, anul acesta polițiștii locali au aplicat atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice care au amplasat afișe în mod ilegal, un număr de 26 de sancțiuni în valoare de 13.300 lei.
Pe această cale reamintim faptul că în municipiul Bacău, potrivit art. 13, lit. f), din H.C.L. nr. 223/2001, este interzisă lipirea, scrierea sau expunerea de afișe sau anunțuri pe stâlpii de iluminat public, arbori, pereții clădirilor, construcțiilor și amenajărilor publice etc. Încălcarea prevederilor actului normativ mai sus menționat constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 la 400 de lei, pentru persoanele fizice și de la 400 la 900 de lei, pentru persoanele juridice.” – au transmis reprezentanții Poliției Locale Bacău