Opt noi locuri de joaca vor fi construite in Bacau in anul 2012

0


Primarul Municipiului Bacău, Romeo Stavarache, a decis construirea, în acest an, a opt noi locuri de joacă pentru copii. Investiția a fost prezentată Consiliului Local și se regăsește în proiectul de buget pentru anul 2012, proiect aprobat de consilieri. Cele opt noi locuri de joacă vor fi amenajate atât în  curțile unor grădinițe cât și în imediata vecinătate a blocurilor de locuințe, și sunt dispuse în mai multe cartiere ale orașului, inclusiv în Izvoare și Șerbănești.

Noile locuri de joacă se vor construi la Grădinița nr. 29, la Școala nr. 1, Izvoare, la Școala Nicu Enea, Șerbănești, și pe străzile Castanilor nr. 6, Calea Mărășești nr. 195-197, Mioriței nr. 1, Aviatorilor nr. 11, Digu Bârnat nr. 19, ANL Letea.

Investiția în copii este cea mai importantă și mereu a reprezentat o prioritate pentru mine. Cred că toți copiii din oraș trebuie să se bucure de locuri de joacă moderne și sigure, așa că am alocat și în acest an fonduri pentru toate cartierele. Trebuie să-i scoatem pe cei mici din fața calculatorului, să-i învățăm să se joace, să facă mișcare, să socializeze. De aceea, în ultimii ani, am amenajat 42 de noi locuri de joacă în oraș, la care se vor adăuga cele opt pe care le vom construi în acest an”,  Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

Suma alocată pentru construirea celor opt noi locuri de joacă este 450.000 lei. Toate locurile de joacă vor fi prevăzute cu covor elastic de cauciuc pentru protecția copiilor și vor fi dotate cu leagăne, ziduri cățărătoare, gropi cu nisip etc, mobilier omologat potrivit normelor Uniunii Europene.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.