Operele complete ale lui Ion Ghelu Destelnica au ajuns la volumul al doilea

0

În urmă cu un an, printr-o finanțare primită de la Consiliul Județean Bacău, vedea lumina tiparului primul volum din seria de „Opere Complete” a scriitorului și dramaturgului băcăuan, Ion Ghelu Destelnica. Zilele trecute, Fundația Interetnică pentru Cultură și Artă ”Ion Ghelu Destelnica”, organizație înființată și condusă de Radu Bogdan Ghelu – fiul maestrului, a continuat demersul, publicând cel de-al doilea volum.


Tema războiului, prezentă în piesele de teatru din primul volum, este continuată în cel de al doilea prin piesa „Simfonia de piatră”, cartea completându-se cu scrieri dramatice inspirate din lumea satului românesc, cu fir narativ ce urmărește peripețiile personajului Păcală. De asemenea, în cadrului volumului al doilea, editorii au inclus și o piesă în facsimil, „El, Ea și Ceilalți”.

Apariția cărții a fost marcată la Școala de Arte și Meserii Bacău, instituție care, de la începutul anului, din inițiativa managerului Carmen Voisei și prin bunăvoința edililor județului, poartă numele „Ion Ghelu Destelnica”. Alte lansări de carte s-au desfășurat și la Universitatea „Vasile Alecsandri”, Școala Gimnazială „Spiru Haret” și Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, unde s-au oferit participanților exemplare gratuite ale cărții.

Lansarea oficială, destinată publicului larg, se va desfășura astăzi, 1 noiembrie, de la ora 14.00, la Biblioteca Județeană „Costache Sturdza”, unde sunt așteptați toți băcăuanii care doresc să afle mai multe despre Ion Ghelu Destelnica și să-și completeze biblioteca cu un exemplar gratuit al celui de al doilea volum. Editarea cărții este rezultatul unui proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Bacău și a Consiliului Local, precum și cu aportul sponsorului Protect Consulting SRL.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.