La data de 21 martie a.c., in jurul orei 13.00, politistii din Onesti au fost sesizati cu privire la faptul ca un tanar de 16 ani, din comuna Urechesti a fost victima unui eveniment rutier, iar conducatorul auto implicat a parasit locul accidentului.
Din primele verificari efectuate la fata locului a rezultat faptul ca in timp ce tanarul de 16 ani se deplasa pe trecerea pentru pietoni marcata si semnalizata corespunzator, a fost surprins si accidentat de un autovehicul al carui conducator auto a parasit locul accidentului. Victima a fost transportata la Spitalul Onesti pentru ingrijiri medicale.
In urma investigatiilor efectuate, politistii au reusit identificarea conducatorului auto in cauza, respectiv un barbat de 50 de ani, din Slanic Moldova, care in timp ce conducea un autoturism pe strada Marasesti din Onesti a acrosat minorul de 16 ani care se angajase in traversare regulamentara.
In urma testarii conducatorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,29 mg/l alcool pur in aerul expirat si i-au fost recoltate mostre biologice de sange in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Politistii continua cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunilor de vatamare corporala din culpa si parasirea locului accidentului fara incuviintarea politiei.
Onesti: Depistat şi cercetat de poliţişti pentru vătămare corporală din culpă si părăsirea locului accidentului
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News