Onesti – accident rutier produs pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum

0

Poliția Municipiului Onești a fost sesizată la data de 17.09.2012, în jurul orei 12.00, despre faptul că pe strada Calea Bacăului din Onești s-a produs un accident de circulaţie cu victime.

La fața locului polițiștii au stabilit că B. Vasile, de 60 ani, din Oneşti, în timp ce conducea un autoturism , nu a redus viteza la schimbarea direcţiei de mers la dreapta, a părăsit partea carosbilă spre stânga , a intrat în coliziune cu gardul unei proprietăți, după care s-a răsturnat.

În urma evenimentului rutier B. Neculai, de 56 ani, din Oneşti, pasager pe locul din dreapta față al autoturismului, a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.