Un grav incident de mediu s-a produs pe data de 12 iunie 2025, în județul Bacău, după ce o cantitate de produs petrolier amestecat cu apă a ajuns în cursul de apă Tazlăul Sărat. Poluarea a fost cauzată de nefuncționarea Stației de Apă 3 Lucăcești, aparținând companiei OMV Petrom SA – Zona de Producție Moldova.
Conform autorităților, incidentul a condus la afectarea râului pe o lungime de aproximativ 3,5 kilometri. Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret a intervenit de urgență, prelevând șase probe de apă din diferite secțiuni ale râului, în timp ce echipele de control au constatat o reacție întârziată a operatorului economic în ceea ce privește stoparea undei de poluare și anunțarea incidentului.
Abia după sosirea inspectorilor ABA Siret, OMV Petrom a mobilizat echipe specializate pentru limitarea efectelor poluării și ecologizarea zonei afectate. Pentru acest comportament neconform și pentru daunele produse mediului, ABA Siret a aplicat companiei o amendă de 150.000 de lei și a dispus măsuri ferme de refacere a ecosistemului acvatic.
Totodată, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a acționat separat, aplicând o sancțiune de 170.000 de lei pentru încălcarea mai multor prevederi legale din OUG nr. 195/2005. Printre motivele sancționării se numără:
- nerespectarea obligației de notificare a modificărilor privind condițiile de operare;
- instalarea unui sistem de monitorizare automatizat fără aviz;
- deversarea de produse petroliere în apele de suprafață.
Astfel, totalul sancțiunilor aplicate OMV Petrom se ridică la 320.000 de lei.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Bacău au precizat că zona a fost ecologizată și calitatea apei este monitorizată permanent, pentru a se asigura că valorile revin în parametri acceptabili.

amenzi la misto,omv face ce vrea la fel ca toate multinationalele