Omul din spatele uniformei. Un politist bacauan de la Actiuni Speciale isi imparte pasiunile intre caini, munte si ciclism

0

Agentul șef principal de poliție Dan Gârleanu a absolvit Școala de Agenți de poliție ”Vasile Lascăr”, Câmpina, în anul 2003, dar curiozitatea de a cunoaște și înțelege oamenii l-au îndreptat spre Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației Babeș Bolyai finalizând studiile cu diploma de licență în anul 2008.

Din anul 2008 face parte din echipa Serviciului pentru Acțiuni Speciale, din cadrul I.P.J.Bacău, fiind pirotehnist, negociator, dar și conducător câini detectare substanțe explosive.

           „Frumusețea muntelui, fie iarnă sau vară, l-a determinat să obțină atestat de alpinist utilitar, intervenție și salvări la înălțime, atestat salvamont, atestat monitor de schi, atestat ghid montan. Din anul 2004 a început aventura sa în escaladarea munților lumii, primul cucerit fiind vârful Elbrus din Munții Caucaz, primul vârf urcat în afara țării, dar și cel mai înalt din Europa. Apoi au urmat vârfuri muntoase din Grecia, Bulgaria, Austria, Franța, Italia. În anul 2012 a alergat un traseu pe creasta Făgărașului, într-un timp de 21 ore și 17 minute, pe o distanță de 86 km, cu diferența de nivel de 6100m.

          Și-a folosit pasiunea și cunoștințele pentru a salva semenii, astfel în anul 2006 a scos un bărbat de 22 de ani din avalanșă, în munții Făgărașului în zona Avrig, salvându-i astfel viața și în 2007 a salvat un bărbat de 42 de ani din Canalul de Fugă din Bacău.

          În anul 2020 a participat la proiectul “BikeRun 14 Summits” în care poliţistul băcăuan, Dan Gârleanu a reușit să alerge, să pedaleze și să ducă bicicleta în spate, pe cele 14 vârfuri de peste 2500 din România și a distanței dintre ele. Prin acest proiect participanții au dorit să atragă atenţia asupra lipsei alternativelor de mişcare în rândul persoanelor cu dizabilităţi.

            Timpul înregistrat de catre agentul şef principal de poliţie Dan Gârleanu de pe primul, pe ultimul vârf de 2500 de metri a fost de 72 de ore şi 45 de minute în condiţiile în care, bicicleta a fost transportată pe spate în creasta Munţilor Făgăraş, între Saua Caprei şi Vârful Urlea, pe o distanţă de aproximativ 30 de km. Parcurgerea vârfurilor şi a crestei a fost deosebit de dificilă din cauza vântului care sufla în rafale de peste 50 km/h.  Performanța polițistului a fost și este un record, fiind validat de Asociația Cartea Recordurilor, care, până la acest moment nu a fost depășit.” au transmis politistii de la IPJ Bacau

         „Pasiunea mea este muntele. În Poliție sunt de nouăsprezece ani și îmi place foarte mult. Meseria mea și hobby-ul se împacă foarte bine pentru că în munca de polițist trebuie să îmbinăm foarte bine comunicarea și condiția fizică, a spus agent șef principal Dan Gârleanu din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.