Omul de afaceri, Ioan Niculae, vrea sa redeschida Amurco Bacau

0

Omul de afaceri, Ioan Niculae, vrea sa redeschida 6 fabrici. Printre ele se afla si Amurco Bacau.

Reprezentanţi a şase fabrici producătoare de îngrăşăminte din grupul InterAgro, controlat de omul de afaceri Ioan Niculae, au anunţat, vineri, că cer o audienţă la prim-ministrul Viorica Dăncilă “cu speranţa” de a identifica împreună o soluţie pentru reluarea producţiei în combinate, acum oprită.

În prezent, solicitarea de audienţă a fost trimisă deja pe adresa prim-ministrului în numele unităţilor de producţie Amurco Bacău, Nitroporos Făgăraş, Chemgas Slobozia, Ga Pro Co Săvineşti, Viromet Victoria, semnate de administratori, dar şi în numele lui Ioan Niculae, acţionarul majoritar al InterAgro, care a semnat, la rândul său documentul.

Potrivit documentului, întâlnirea reprezentanţilor fabricilor cu premierul ar fi decisivă pentru soarta imediată a industriei chimice din România. Reprezentanţii unităţilor din grupul controlat de Niculae consideră că industria chimică din România ”ar putea ajunge la fier vechi, pentru că, dacă nu se începe repede producţia, instalaţiile vor fi tăiate, ca urmare a limitelor procedurii de insolvenţă”.

În cererea de audienţă se menţionează şi contextul regional, prin care reprezentanţii fabricilor încearcă să justifice de ce găsirea unei soluţii trebuie să fie făcută repede.

“În aceasta situaţie, având în vedere că România are un renume internaţional în ceea ce priveşte producţia de îngrăşăminte chimice de calitate superioară, sperăm ca această întâlnire cu domnia voastră să permită identificarea unor soluţii privind oportunitatea de reluare a activităţii de producţie a combinatelor de îngrăşăminte chimice în contextul actual al scăderii constante a preţului gazului natural pe piaţa europeană (piaţa de la Baumgarten, Austria) raportat la preţul gazului natural autohton influenţat de recentele modificări aduse OUG nr. 114/2018, modificări legislative prin care consumatorii industriali au fost excluşi de la posibilitatea de a achiziţiona gazul natural la preţul de 68 lei/MWh, şi implicit excluşi de la posibilitatea vânzării de îngrăşăminte chimice pe piaţa românească şi externă la un preţ competitive”, se arată în scrisoare.

În forma publicată iniţial, în decembrie 2018, OUG 114 prevedea ca preţul gazului de producţie internă să fie plafonat la 68 de lei/MWh, timp de 3 ani, pentru consumatorii casnici, dar şi pentru cei industriali, consideraţi eligibili, măsură care ar fi avantajat afacerile lui Niculae. Ulterior, în martie, Guvernul a modificat OUG 114, plafonarea pentru clienţii industriali fiind eliminată.

”În martie 2019, a venit şi alocarea ANRE, prin care casnicilor le erau alocaţi 2,5 miliarde de metri cubi de gaze, iar sectorului industrial doar 1 miliard de metri cubi, în perioada aprilie – octombrie 2019, în condiţiile în care firmele consumă de trei ori mai multe gaze decât populaţia. Fabricile lui Niculae erau printre cei 80 de beneficiari ai alocării, însă ar fi urmat să primească doar 250 de milioane de metri cubi, adică mai puţin de 10% din necesarul lor anual (2,7 miliarde de metri cubi necesar, la capacitate – n.r.), pentru restul fiind trimise la import. Cu câteva zile înainte de 1 aprilie, la observaţiile venite de la Ministerul Energiei, plafonarea pentru clienţii industriali a fost eliminată cu totul, doar casnicii urmând să beneficieze de gaze la preţ fix, de la 1 mai”, se arată în comunicat.

Sursa: news.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.