Oficial. Cum a fost prins in timp ce lua mita 6.000 de euro un functionar din Primaria Bacau

4

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus, la data de 11.05.2024, punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat, funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcţia Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, ambele infracţiuni cu aplicarea art. 38 alin 1 din C.p.

Totodată, faţă de inculpat a fost dispusă, la data de 12.05.2024, măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

În fapt, procurorii, împreună cu ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bacău au documentat activitatea infracțională în cauză, rezultând următoarele:

La sfârşitul lunii aprilie 2024 şi în data de 10.05.2024, în calitate de funcţionar public în cadrul cadrul Primăriei municipiului Bacău- Direcţia Administrare Baze Sportive, inculpatul i-a pretins unui cetățean suma de 2000 euro pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privitoare la întocmirea documentelor care atestau prestarea de către acesta din urmă a muncii în folosul comunităţii dispusă de instanţă, iar în data de 11.05.2024 a primit efectiv această sumă în scopul arătat.

La sfârşitul lunii aprilie 2024 şi în data de 10.05.2024, în calitate de funcţionar public în cadrul cadrul Primăriei municipiului Bacău – Direcţia Administrare Baze Sportive, inculpatul i-a pretins aceleiași persoane suma de 4000 euro pentru a interveni pe lângă un alt funcţionar public din cadrul instituţiei cu atribuţii de serviciu privitoare la întocmirea documentelor care atestau prestarea de către cel din urmă a muncii în folosul comunităţii dispusă de instanţă. Lăsând să se creadă că îl poate influenţa prin remiterea acestor sume de bani, inculpatul a promis că funcţionarul va semna la rândul lui documentele necesare prin care să confirme efectuarea muncii neremunerate în folosul comunităţii.

În data de 11.05.2024, inculpatul a primit efectiv suma pretinsă de 4000 euro de la persoana respectivă.

În cauză, s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției Operațiuni Speciale – Brigada Operațiuni Speciale Bacău.

Comunicat de presa DGA

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.