Oficial. Centura Bacăului se închide temporar din 15 iulie. Lucrări pentru conectarea la Autostrada Moldovei A7

0

Asa cum am anuntat pe 16 iunie, circulația pe Varianta de Ocolire a municipiului Bacău va fi închisă temporar începând cu 15 iulie, pentru executarea lucrărilor necesare conectării cu noile tronsoane ale Autostrăzii Moldovei, A7.

Restricțiile vor fi aplicate pe întreaga lungime a centurii, între Nicolae Bălcescu și Bogdan Vodă, pe sectorul de aproximativ 20,3 kilometri.

Traficul de tranzit va fi deviat pe rute alternative. Una dintre variante este DN2 Bogdan Vodă, Calea Romanului, strada Tecuciului, DJ 207G Letea Veche, strada Chimiei, Calea Republicii și ieșire spre DN2 Nicolae Bălcescu.

O altă rută indicată este Giratoriul Nord Bogdan Vodă, DNVO 2U, DN15 Lilieci, DJ119B, pe traseul Hemeiuș, Mărgineni, Calea Moinești, strada Arcadie Șeptilici, sensul giratoriu DN11, DNVO 2T și DN2 Nicolae Bălcescu.

După finalizarea lucrărilor, municipiul Bacău va fi conectat integral la coridorul rutier al Autostrăzii Moldovei, una dintre cele mai importante investiții de infrastructură rutieră din regiune, anunta Primaria Mun. Bacau.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.