O poveste emoționantă de curaj și determinare vine din județul Bacău. Maria, o tânără de 23 de ani din Onești, a fost brevetată pilot militar în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne. Ceremonia a avut loc la Baza Aeriană Boboc, acolo unde Maria a urcat, simbolic și profesional, la altitudine maximă: cea a vocației de salvator din aer.
Provenită dintr-o familie fără nicio legătură cu aviația, dar crescută în casa unui preot, tânăra a fost învățată să creadă în valori precum credința, sacrificiul și iubirea de oameni. Deși nimeni din familie nu a visat cerul, Maria a avut curajul să o facă. A muncit în tăcere, a visat cu ochii deschiși și a îndrăznit să creadă că poate sluji altfel – de la înălțime, cu sufletul aproape de cei de jos.
Brevetarea ca pilot militar vine alături de alți nouă tineri ofițeri ai Inspectoratului General de Aviație al MAI, iar pentru Maria, fiecare decolare va fi o promisiune: aceea de a fi acolo unde este nevoie, de a salva și de a aduce speranță.



Felicitari!