O tânără de 25 de ani, plecată în străinătate, a aprins un val de reacții în rândul băcăuanilor, după ce a postat pe grupul, „Orașul Bacău”, că își dorește să se întoarcă acasă și să deschidă o mică afacere. Fără să intre în detalii, tânăra a mărturisit că nu dispune de un buget mare și a cerut sfaturi comunității locale privind ideile care ar putea prinde în oraș.
Postarea a strâns zeci de comentarii în doar câteva zile, iar părerile sunt împărțite: de la sfaturi calde și încurajări, până la mesaje tăioase și avertismente cu iz de dezamăgire față de climatul economic din România.
Unii bacauani au îndemnat-o să urmeze ceea ce o pasionează cu adevărat: „Fă ceea ce îți face plăcere și nu spune nimănui. Doar fă și bucură-te de ce vrei să construiești”, i-a transmis o femeie. Un alt comentariu a completat: „Dacă faci ceva cu suflet, oamenii vor simți. Calitatea încă mai contează”.
Pe de altă parte, alții au fost extrem de rezervați, relatând experiențe personale dificile: „Am deschis un magazin cu uz casnic acum 6 ani. Acum ne pregătim să închidem. Taxe peste taxe. Mare greșeală am făcut că ne-am întors în România”, a mărturisit un antreprenor. Un altul a avertizat: „Dacă nu știi ce implică un business, la ce visezi? Cine îți dă o idee pe gratis, dacă e valoroasă?”
Printre ideile constructive s-au numărat propuneri diverse: gogoșerie în parcul Catedralei, pensiune pentru câini, un magazin cu genți elegante de damă, servicii de grădinărit sau chiar un taxi pentru copii – un concept inedit, adaptat nevoilor părinților ocupați.
Printre puținii care au adus o notă echilibrată s-au numărat și cei care au subliniat necesitatea unui plan realist: „Înainte să investești, intră ca angajat într-un domeniu care te atrage. Vezi cum funcționează din interior, apoi construiește ceva al tău.”
Dorința de revenire „acasă” rămâne puternică în rândul diasporei, dar realitatea de pe teren cere mai mult decât visuri: cere reziliență, cunoștințe solide și o doză serioasă de realism.


Daca este vorba de deschis o afacere in Romania, greu dar nu imposibil de trait.
Daca se orienteaza spre Bacau mai bine fuuuugi. Aici a fost din rau in mai rau iar acum este groaznic. Orasul a devenit o mizerie sub stapanirea jupanului fost si actual si la cum se voteaza se pare ca si viitor.
Succes oriunde !