Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bacău au continuat astăzi activitățile pentru verificarea respectării regimului armelor și al munițiilor, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.
Polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Moinești, la locuințele a doi bărbați, de 43 și 56 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate de către polițiști, la locuința bărbatului de 43 de ani, aceștia au descoperit o pușcă neletală și un pistol neletal cu aer comprimat, supuse autorizării, două arbalete, interzise la deținere, precum și muniție.
De asemenea, la locuința bărbatului de 56 de ani, polițiștii au descoperit un pistol neletal cu aer comprimat, supus autorizării, precum și muniție.
Bunurile descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, bărbatul de 43 de ani a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 295/2004, cu amendă în valoare de 2.001 lei, cele două arbalete fiind confiscate.
După administrarea probatoriului, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul a două dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.


