La data de 07 decembrie a.c., in jurul orei 14.00, politistii au efectuat cercetari pentru a stabili imprejurarile producerii unui accident rutier, in urma caruia o persoana a necesitat ingrijiri medicale.
Din verificari a rezultat ca un barbat de 30 de ani, din comuna Tamasi, in timp ce conducea un autoturism pe DJ 252B, dinspre Buhoci catre Tamasi, intr-un sector de drum in curba a pierdut controlul asupra directiei de mers si a acrosat mai multi arbusti de pe marginea carosabilului.
In urma evenimentului rutier a rezultat vatamarea corporala a conducatorului auto care a fost transportat la Spitalul Judetean Bacau.
Ca urmare a testarii conducatorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur in aerul expirat si i-au fost recoltate mostre biologice de sange in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
In cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de vatamare corporala din culpa si conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta bauturilor alcoolice.