Sambata, 6 februarie, în jurul orei 01.00, polițiștii Secției 1 Poliție Bacău, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi, au întrerupt activitatea unui bar care se desfășura în spațiu închis, în mun. Bacău, încălcând prevederile legale cu privire la respectarea programului de lucru.
În momentul intervenției polițiștilor, în local se aflau 7 persoane, iar o parte din acestea fumau în incinta barului. Activitatea a fost întreruptă de polițiști, iar persoanele prezente au fost legitimate şi sancţionate contravenţional.
Forţele de ordine au aplicat amenzi, în valoare de 39.000 de lei. Totodată, faţă de societatea comercială în cauză a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.