Marți, 5 octombrie 2021, s-a desfășurat ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, (C.J.S.U. Bacău), în sistem audio-conferinţă, condusă de subprefectul cu atribuţii de prefect, doamna Tudoriţa Lungu, în care au fost actualizate și aprobate scenariile privind desfăşurarea activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ, conform propunerilor consiliilor de administraţie ale acestora, avizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău şi Direcţia de Sănătate Publică Bacău.
„Având în vedere situația epidemiologică din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 10 Onești, structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Onești, unde au fost suspendate cursurile pentru 50% din colectivele de preșcolari, s-a hotărât suspendarea cursurilor cu prezență fizică a preșcolarilor în instituția de învățământ menționată.
Reluarea cursurilor pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 10 Onești, structură a Școlii Gimnaziale nr. 1 Onești se va dispune printr-o hotărâre ulterioară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău, la propunerea conducerii unității de învățământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean Bacău și al Direcției de Sănătate Publică Județeană Bacău.” a precizat Prefectura