O femeie fara permis a fugit de politie si s-a rasturnat cu masina intr-un sant

0

La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dealu Morii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, care se deplasa pe drumul comunal.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, s-a procedat la urmărirea acestuia. La un moment dat, într-o curbă, conducătorul autoturismului a pierdut controlul volanului şi  s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Poliţiştii au stabilit că la volanul autoturismului se afla o femeie de 37 de ani, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aceasta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

În urma impactului, a rezultat rănirea uşoară a şoferiţei care a refuzat transportarea la spital.

De asemenea, femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare negativă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi vătămare corporală din culpă.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.