O bacauanca a incercat sa-si scoata fiica din tara cu o procura falsa

0

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o femeie, cetăţean român, care a încercat să iasă din ţară cu fiica minoră, folosind o procură notarială falsă.

În data de 17.11.2019, în jurul orei 05.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din ţară o femeie, cetăţean român, M.C., în vârstă de 32 de ani, călătorind într-un autoturism. Aceasta era însoţită de fiica sa minoră, în vârstă de 15 ani, ambele fiind domiciliate pe raza judeţului Bacău.

La controlul de frontieră, femeia a prezentat pentru minoră o procură notarială care nu îndeplinea condiţiile uneia autentice, aceasta fiind falsă.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor două şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals, fals privind identitatea şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.