Numărul apelurilor la 112 privind prezența urșilor în județul Bacău a explodat. Autoritățile așteaptă tragedia?

0

Situația prezenței urșilor în județul Bacău devine tot mai îngrijorătoare, iar cifrele transmise oficial către Bacau.net de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău ridică serioase semne de întrebare cu privire la măsurile preventive luate de autorități.

Dacă în primele trei luni ale anului nu a fost înregistrat niciun apel la 112 privind apariția urșilor, odată cu venirea primăverii fenomenul a luat amploare.

Potrivit răspunsului transmis către Bacau.net, in ultimele doua luni au fost înregistrate următoarele sesizări privind prezența urșilor:

  • aprilie: 5 apeluri la 112;
  • mai: 21 de apeluri la 112.

Practic, doar într-o singură lună, numărul sesizărilor a crescut de peste patru ori față de luna precedentă.

Daca ne raportam la anii trecuti, in 2020 au fost raportate doar 6 apeluri, însă numărul acestora a crescut semnificativ în anii următori. În 2021 au fost înregistrate 77 de apeluri, în 2022 un număr de 87, iar în 2023 s-a ajuns la 94 de apeluri.

urs pancesti sascut scaled
urs Sascut

Zonele cele mai afectate

Jandarmii precizează că cele mai multe intervenții pentru alungarea sau monitorizarea urșilor, în perioada analizată, au avut loc în zona localităților Bucium și Slănic Moldova.

În același timp, raportat la ultimii doi ani, cele mai frecvente apariții ale urșilor au fost semnalate în:

  • Slănic Moldova;
  • Palanca;
  • Dărmănești.

Sunt localități în care oamenii s-au obișnuit deja cu mesajele RO-ALERT și cu ideea că întâlnirea cu ursul poate avea loc în apropierea gospodăriilor, pe drumurile publice sau chiar în zone turistice.

ursi slanic
ursi SLanic Moldova

Nimeni nu își asumă soluțiile

Deși numărul apelurilor este în creștere, răspunsurile instituțiilor par să se rezume, de cele mai multe ori, la monitorizare, alungare și schimburi de adrese între instituții.

Jandarmeria precizează că, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2026, nu a fost dispusă extragerea prin împușcare a niciunui exemplar de urs și nu au fost înregistrate persoane rănite.

Faptul că, până în prezent, nu au existat victime nu înseamnă însă că riscul nu există. Dimpotrivă. Creșterea accelerată a numărului de apeluri indică faptul că interacțiunile dintre oameni și animalele sălbatice sunt tot mai frecvente.

Cine răspunde dacă va fi prea târziu?

Experiențele tragice din alte județe au arătat că, după fiecare incident grav, începe jocul responsabilităților: primării, gestionari ai fondurilor cinegetice, prefecturi, agenții de mediu și instituții de ordine publică își pasează vina de la una la alta.

Între timp, oamenii din comunitățile afectate rămân cu teama că o simplă plimbare, o ieșire în pădure sau chiar activitățile obișnuite din gospodărie se pot transforma într-o tragedie.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.