„Nu e simplu să lucrezi la UPU, însă acest lucru NU SCUZĂ comunicarea defectuoasă cu pacienții” – reacția președintei CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, după atitudinea personalului medical față de pacienți și aparținători

16

O sesizare transmisă Ziarului de Bacău aduce din nou în atenția publică nemulțumirile unor pacienți față de modul în care sunt tratați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău. Fiul unei paciente aflate într-o stare gravă acuză un comportament nepotrivit din partea cadrului medical dr. Liliana Petrescu.

În urma scandalului public apărut în presă, președinta CJ Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, s-a deplasat la Unitatea de Primiri Urgențe pentru a discuta cu conducerea spitalului și cu medicul reclamat. Aceasta i-a reproșat medicului faptul că, în ciuda numeroaselor sesizări primite de-a lungul timpului, nu și-a revizuit atitudinea față de pacienți:

„Chiar nu putem remedia atitudinea? Pentru că știți că aceasta este reclamată: comunicarea, modul în care vă raportați la pacienți. Oamenii trebuie să vadă că facem eforturi pentru ei. Și noi, la CJ Bacău, și conducerea SJU Bacău, dar și dumneavoastră, trebuie să facem eforturi.”

Pravăț i-a încurajat pe pacienți să sesizeze orice comportament nepotrivit al personalului medical, astfel încât conducerea spitalului și autoritățile județene să poată lua măsuri concrete :

„Nu e simplu să lucrezi la Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul unui spital. Așa este! Însă, acest lucru NU SCUZĂ comunicarea defectuoasă cu pacienții sau cu aparținătorii acestora. Mă voi raporta mereu cu recunoștință și respect la cadrele medicale care își înțeleg vocația cu adevărat, însă voi sancționa și condamna, de fiecare dată când se impune, conduita celor care nu înțeleg că pacienții băcăuani trebuie tratați cu respect și profesionalism, când solicită asistență medicală și servicii specializate, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Și vă rog, pe fiecare dintre dumneavostră, să faceți același lucru și să nu rămâneți indiferenți!” a mai precizat Cristina Breahna-Pravat , presedinta CJ Bacau

16 comentarii

  1. Exista medici extraordinari la SJU Bacau,insa avem si cateva exemple de asa-zisi doctori care au zero empatie si,mai grav,nici nu dau diagnosticul corect.Din pacate nu se va face nimic, din cauza lipsei medicilor si din cauza unor procedura facute pentru a nu-i sanctiona si a-i proteja,aidoma mediului juridic.Zi buna!

  2. De pe margine e usor sa comentati toti,insa fiind sub presiune,in garzi,cu fel de fel de pacienti recalcitranti,fara bun simt,violenti,vreti ca acolo sa lucreze roboti ???

    • La mine la muncă dacă nu corespund imediat sunt ‘orientat’ către altceva, chiar dat afară – lucrez in mediul privat. Dacă domnii doctori consideră că este prea mult pentru ei succes in alte domenii, la piață socializezi cu lumea si nu-i stres deloc!

  3. În spitale trebuie disciplină, nu scuze. Dacă ești de gardă, ești acolo să salvezi vieți, nu să dormi. Iar dacă se confirmă astfel de cazuri, e firesc ca autoritățile să intervină. Respect pentru doamna Pravat că nu a închis ochii!

  4. Problema e complexă. Da,sunt medici obosiți,dar și pacienți care vin la UPU pentru orice durere minoră.Ar trebui o triere mai serioasă la intrare și un sistem de reclamații care chiar să funcționeze, nu doar vorbe

  5. Aceeași poveste de ani de zile cu același medic.Toată lumea știe, dar nimeni nu ia măsuri concrete.

Lasa un mesaj

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.