La data de 09 mai a.c. polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 36 de ani, din comuna Mănăstirea Cașin, despre faptul că,soțul său ar fi încălcat ordinul de protecție.
Polițiștii deplasați la fața locului l-au depistat în flagrant delict pe cel în cauză, în timp ce se afla în curtea locuinței, deși îi era interzis prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Onești.
La data de 10 mai a.c., după administrarea probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului, pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău. Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.