Noul patron al Pambac, pe coperta revistei Forbes

0

Catalin Grigoru - coperta FORBESCatalin Grigoriu, patronul Comfert si noul coproprietar al societatii Pambac, a aparut pe coperta numarului din februarie al revistei Forbes. Omul de afaceri bacauan, evidentiat de Forbes drept un “oportunist” in materie de business, a povestit jurnalistilor revistei cum a luat decizia de a cumpara Pambac, dar si despre ajutorul neconditionat primit – la inceputurile Comfert – din partea verilor Dragos si Adrian Paval, patronii Dedeman.

„Primul și poate cel mai important ajutor pentru dezvoltarea noastră a venit din partea verilor mei. Sediu, capital pentru susținerea creșterii vânzărilor, primul import de îngrășăminte chimice, sfaturi… Inclusiv contabilă –  soacra lui Dragoș Pavăl”, a povestit Grigoriu.

Noul director general al Pambac a relatat ca scopul implicarii in societatea de panificatie este stoparea declinului ei, Grigoriu apreciind ca in 7-8 ani soarta acesteia poate fi schimbata.

“Am pus în balanță ce avem, ce luăm și ce putem face pe viitor. Dar cel mai mult a contat faptul că prietenul și partenerul meu Sebi Guțu a fost de acord să mi se alăture. Fără el, nu m-aș fi implicat. Abia după aceea am început să punem lucrurile cap la cap”, a marturisit el.

Noii proprietari ai Pambac, noteaza Forbes, dețin împreună logistica necesară dezvoltării Pambac. Comfert și Popasul Trebeș achiziționează în acest moment numai de la fermierii din Moldova aproximativ 60.000 de tone de grâu anual, adică aproape jumătate din necesarul Pambac. În 2012, cele două companii au fost principalii furnizori de cereale ai Pambac. Întâmplător sau nu, toate cele trei companii se află pe aceeași stradă din Bacău – Calea Moinești, la distanțe de nici 500 de metri.

Citeste mai mult AICI: Forbes Romania


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.