Patronii de magazine care nu dau clienţilor bonul fiscal riscă amenzi de până la 15.000 de lei şi chiar închiderea magazinului sau închisoarea. Legea a intrat în vigoare, dar, timp de două săptămâni, inspectorii de la Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) nu vor da sancţiuni, ci le vor da sfaturi comercianţilor despre cum să aplice prevederile legale.
Înarmaţi cu afişe şi indulgenţă, inspectorii de la Antifraudă au făcut turul magazinelor alimentare. Nu toate discuţiile au fost uşoare, mai ales că unii patroni nu cunosc limba română.
Noua lege a bonului fiscal are obligaţii şi pentru patronii de restaurante. O copie a legii trebuie să fie afişată în fiecare meniu.
Încălcarea legislaţiei se pedepseşte cu o amendă de până la 15.000 de lei, confiscarea veniturilor nejustificate, suspendarea activităţii şi sigilarea unităţii, spun inspectorii ANAF.
Cu toate că noua lege e în vigoare de astăzi, mulţi dintre comercianţii din Capitală nu cunosc noile prevederi şi nici măcar nu riscă vreo sancţiune, asta pentru că autorităţile spun că la început vor fi indulgente.
„Există o perioadă, acum, începând cu 1 martie, în care se va insista pe informarea şi îndrumarea contribuabililor pentru a ne asigura că toate aceste prevederi sunt bine cunoscute”, a declarat Alexandru Cristea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Chiar dacă legea e în vigoare din 1 martie, peste două săptămâni inspectorii spun că nu vor mai da dovadă de indulgenţă, iar explicaţiile amabile vor fi înlocuite cu amenzi.
Sursa: digi24