Noua lege a asociatiilor de proprietari intra de astazi in vigoare. Vezi care sunt principalele schimbari aduse

0

De astăzi intră în vigoare noua Lege a Asociaţiilor de proprietari, care aduce schimbări pentru familiile de români. care locuiesc în apartamente.

Principalele schimbari din lege:

  • Daca nu se permite accesul in locuinta presedintelui asociatiei/unui membru al comitetului executiv/administratorului si unei persoane calificate pentru reparatiile ce trebuie facute proprietatii comune (si pentru care e absolut necesar accesul in locuinta), se poate da o amenda intre 500 si 3.000 de lei.
  • Proprietarii care pun in pericol integritatea structurii cladirii sau a altor apartamente ori buna functionare a instalatiilor ar putea sa fie amendati cu sume intre 500 si 3.000 de lei.
  • Proprietarii risca sa fie amendati cu o amenda intre 5.000 si 10.000 de lei daca schimba destinatia locuintei sau spatiului cu alta destinatie decat aceea de locuinta fara autorizatiile si aprobarile legale. Aceeasi amenda este prevazuta si pentru modificarea aspectului proprietatii comune de catre proprietari, precum si a elementelor constructive fara respectarea Legii asociatiilor.
  • Cei care nu fac lucrarile de intretinere/reparatii/inlocuire ce tin de proprietatea individuala, daca prin asta se pot produce prejudicii celorlalti proprietari, vor risca tot o amenda intre 5.000 si 10.000 de lei.
  • Administratorii trebuie sa-si procure un certificat de calificare profesionala pana pe 28 septembrie 2019.
  • Daca membrii asociatiei de proprietari vor, il pot obliga pe administrator sa isi faca polita de asigurare.
  • Odata cu intrarea in vigoare a legii, asociatia trebuie sa aiba un cont unic bancar, prin care sa circule toti banii acesteia, iar administratorii nu vor mai putea face plati catre furnizori sau pentru diverse lucrari decat prin acest cont, arata avocatnet.ro.
  • De asemenea, administratorul nu va mai putea vota in numele unui proprietar, ci doar un alt proprietar o poate face cu mandat la sedinta de bloc.
    Administratorii trebuie sa notifice in scris restantierii de plata cheltuielilor asociatiei.
    Pentru o datorie la utilitati mai veche de 60 de zile, asociatia de proprietari poate da in judecata pe rau platnic. Totodata, asociatia de proprietari poate pune ipoteca asupra apartamentelor, si un privilegiu asupra tuturor lucrurilor din apartament, pentru suma datorata la intretinere..
  • Apartamentele executate pot ajunge doar locuinte sociale in care vechii proprietari vor avea prioritate de inchiriere, insa numai daca indeplinesc conditiile de acces la acestea.
    Noul act normativ permite asociatiilor de proprietari sa puna penalitati pe sumele restante la intretinere, insa acestea nu trebuie sa depaseasca 0,2% pentru fiecare zi de intarziere. Penalitatile curg abia dupa o luna de la termenul scadent pentru plata si nu pot depasi suma la care s-au aplicat.
  • Legea noua a abrogat legea adoptata in primavara, care prevedea ca toti copiii de pana la 3 ani pot fi scosi de la intretinere.
    Ipoteca imobiliara legala se inscrie in cartea funciara la cererea presedintelui asociatiei de proprietari, pe baza extraselor de pe ultima lista lunara de plata a cotelor de contributie
  • Presedintele asociatiei de proprietari are obligatia radierii ipotecii imobiliare, legale, in termen de cel mult 10 zile de la data la care suma datorata cu titlul de restanta a fost platita de catre proprietar
  • Daca adunarea generala a asociatiei de proprietari hotaraste in acest sens, comitetul executiv stabileste cotele de participare pe persoana la cheltuielile aferente persoanelor care locuiesc temporar, minimum 15 zile pe luna, si stabileste perioada pentru care proprietarii, respectiv chiriasii, au dreptul de a solicita, in scris, scutirea de la plata cheltuielilor pe persoana si care trebuie sa fie de cel putin 15 zile pe luna
  • Cu un preaviz motivat scris de 5 zile emis de comitetul executiv al asociatiei de proprietari, proprietarul este obligat sa permita accesul presedintelui sau al unui membru al comitetului executiv, administratorului si al unei persoane calificate in realizarea lucrarilor de constructii/reparatii, dupa caz, in proprietatea sa individuala, atunci cand este necesar sa se inspecteze, sa se repare ori sa se inlocuiasca elemente din proprietatea comuna, la care se poate avea acces numai din respectiva proprietate individuala. Fac exceptie cazurile de urgenta cand termenul pentru preaviz este de 24 de ore
  • In cazul in care proprietarul nu permite accesul in proprietatea sa, in conformitate cu prevederile alin. (1), acesta raspunde civil si penal, dupa caz
  • Proprietarii sunt obligati sa ia masuri pentru consolidarea si modernizarea condominiului, modernizarea echipamentelor, instalatiilor si dotarilor aferente, montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuala, reabilitarea termica in scopul cresterii performantei energetice, precum si reabilitarea structural- arhitecturala a anvelopei condominiului pentru cresterea calitatii arhitectural-ambientale a acestuia, potrivit prevederilor legale, in conditiile mentinerii aspectului armonios si unitar al intregului condominiu

Sursa: hotnews.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.