Rafalele puternice de vânt din ultimele ore au ridicat nori de praf pe străzile din municipiile Bacău și Onești, readucând în atenție o problemă persistentă a mediului urban. Potrivit Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bacău, fenomenul s-a manifestat în contextul avertizării meteorologice de Cod Portocaliu, când viteza vântului a atins 70–90 km/h în zonele joase ale județului.
Reprezentanții instituției atrag atenția că aceste condiții au scos la suprafață o vulnerabilitate majoră: acumularea de praf pe carosabil și în spațiile publice, care, în lipsa unei salubrizări eficiente, este ușor dispersată în aer. Situația este confirmată și de datele furnizate de Agenția pentru Protecția Mediului, care indică depășiri ale nivelului de poluare în mediul urban, inclusiv în Bacău și Onești, pe fondul particulelor de praf nesalubrizat.
Garda de Mediu avertizează că inhalarea acestui praf poate avea efecte serioase asupra sănătății populației. Particulele fine pot pătrunde adânc în plămâni, provocând iritații și inflamații, iar în cazul persoanelor vulnerabile pot agrava rapid afecțiuni existente, precum astmul sau bolile cardiovasculare. Copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice sunt categoriile cele mai expuse.
În acest context, instituția face un apel ferm către toate administrațiile locale din județ să respecte cu strictețe programele de salubrizare.


