Începând cu data de 21 noiembrie 2023, sediul secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Onesti devine operațional pentru a oferi o gamă extinsă de servicii. Situat în spațiul pus la dispoziție de Primăria Onești și funcționalizat în primăvara anului trecut, acest sediu va desfășura activități esențiale, inclusiv:
- Preschimbare a permisului de conducere;
- Eliberare a duplicatului de conducere;
- Programare la proba practică a examenului de obținere a permisului de conducere;
De aceste servicii vor beneficia detinatorii de permise din Onesti, localitatile limitrofe precum si cei de pe Valea Trotusului:
„Astfel, beneficiarii din zonă care – de exemplu – vor dori să-şi preschimbe permisele de conducere, nu vor mai fi nevoiți să bată drumul până la Bacău (100 km dus-întors), această operațiune putându-se realiza la sediul secundar de lucru din Oneşti. Programul de funcționare va fi în zilele de marți şi joi, între orele 09.30 – 15.30.
În ultimele două săptămâni am lucrat intensiv alături de colegii de la SPCRPCÎV Bacău pentru obținerea avizului conform de la Direcția Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Ministerul Afacerilor Interne, Romania, aviz pe baza căruia am emis, astăzi, Ordinul de Prefect nr. 335 prin care am extins tipul de activități şi servicii deservite la Oneşti. ” a transmis prefectul de Bacau – Lucian Bogdanel
Punctul secundar de lucru al SPCRPCÎV Bacău va deservi nu doar populația acestui municipiu, ci și pe cea din comunele Gura Văii, Ștefan cel Mare, Căiuți, Coțofănești, Urechești, Buciumi, Cașin, Mănăstirea Cașin, Bogdănești, Oituz, Târgu-Trotuș, Pârgărești, Târgu-Ocna, Slănic-Moldova, Dofteana, Dărmănești, Comănești, Asău, Poduri, Agăș, Brusturoasa, Palanca, Ghimeș-Făget, Bârsănești, Helegiu, Livezi, Sănduleni, Berești-Tazlău, Măgirești, Zemeș, Moinești, Ardeoani, Solonț, Strugari, Scorțeni, Pârjol, Balcani.