Nextebank preia 20% din titlurile Băncii Comerciale Carpatica şi ar urma să devină acţionar majoritar

0

Omul de afaceri Ilie Carabulea şi alţi patru acţionari ai Băncii Comerciale Carpatica (BCC), acţionând în mod concertat cu acesta, vând Nextebank 20% din titlurile BCC, urmând ca Nextebank să ajungă la o participaţie majoritară în urma unui proces de subscriere de acţiuni noi.

„În data de 27 ianuarie Banca Comercială Carpatica (BCC) a fost informată de către avocaţii mandataţi ai lui llie Carabulea şi un numar de 4 acţionari ai Băncii Carpatica acţionând în mod concertat cu acesta conform hotărârii BNR 6 din data de 12 martie 2014 şi a ordinului BNR 17734 din 28 martie 2014 cu privire la faptul că aceştia vor vinde Nextebank un număr de 220.274.282 acţiuni ale băncii reprezentând în mod cumulat 20% din capitalui BCC”, se arată într-un comunicat al instituţiei de credit.

Astfel, Carabulea ar urma să vândă 47,88 milioane de acţiuni, Atlassib 50 de milioane de acţiuni, Corneliu Tănase 12,62 milioane de acţiuni, Nicolae Lupu 54,85 milioane de acţiuni, iar Dana Cojocaru 54,85 milioane de acţiuni.

Sursa: mediafax.ro


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.