Nadia Comăneci, considerată cea mai valoroasă sportivă din istoria României, s-a alăturat Clubului Sportiv Dinamo în calitate de consultant pentru proiecte de înaltă performanță, conform observatornews.ro.
Personalitate de talie mondială, Nadia îşi va pune în valoare experienţa şi expertiza în noul ciclu olimpic, cu finalitate Los Angeles 2028, pe următoarele coordonate: performanţă sportivă, infrastructură, digitalizare şi metodică sportivă, prin deschiderea către tehnicieni cu o vastă experienţă.
Mai multe detalii vor fi oferite în cadrul unei conferinţe de presă organizate de conducerea clubului şi Nadia Comăneci, atunci când ”Zeiţa de la Montreal” va veni în România, a precizat CS Dinamo.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News