Municipala PSD a aprobat candidatura lui Ponta la președinție. Pesediștii vor funcția de primar al Bacăului

0


Aproximativ 500 de membri ai organizației municipale a PSD s-au reunit joi seară la Ateneu, în cadrul unei conferințe menită a aproba candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din această toamnă. În prezența liderului PSD Bacău, Dragoș Benea, conducerea municipalei a prezentat un raport de activitate pe ultimul an. Sub imperiul scorului bun scos la alegerile europarlamentare, pesediștii au vorbit despre perspectiva câștigării Primăriei Bacău, afirmând – în schimb – că prioritatea momentului este candidatura premierului Ponta la prezidențiale. Pe 12 septembrie, organizația județeană a PSD Bacău se va reuni într-o conferință pentru a adopta proiectul candidaturii lui Ponta la prima funcție în stat. 

Benea PSD conferinta municipalaConferința organizației municipale a PSD a avut o dublă componentă – națională și locală. Social-democrații au aprobat candidatura lui Ponta la președinția România, șeful PSD Bacău afirmând că premierul este cea mai bună soluție pentru Cotroceni. „Tragem pentru o cauză dreaptă. Ponta este peste ce oferă dreapta în acest moment, doar interpuși ai lui Traian Băsescu care l-ar pune imediat premier dacă ar ajunge la Cotroceni. Klaus Iohannis descoperă România. România nu e doar Sibiu sau centrul istoric al Sibiului care e frumos de secole, nu de ieri de azi. S-au investit sume mari de bani în Sibiu, de către Guvernul României, când orașul a fost capitală culturală a Europei. Iohannis are o surpriză, acum, când descoperă România”, a declarat Dragoș Benea, adăugând că primarul Sibiului „gândește în germană, dar vorbește în română, care este o limbă străină pentru el”.

Benea a mai spus că municipala PSD trebuie să strângă 15.000 de semnături pentru susținerea candidaturii lui Victor Ponta, obiectivul filialei județene fiind strângerea a 65.000 de semnături. Președintele PSD Bacău a recunoscut că se află în discuții cu mai mulți primari din PNL și PDL care vor să-și părăsească propriile partide, nemulțumiți de lipsa de susținere din partea conducerilor. „Discut de mai mult timp cu primari PDL și PNL care vor să vină în PSD. S-a făcut mare tam-tam cu privire la această ordonanță prin care se clarifică apele în plan local. Domnule Bogatu vrei la PNL? Ești liber să pleci acum”, l-a ironizat Benea pe consilierul local George Bogatu (PSD), cunoscut pentru relația excelentă avută cu administrația Stavarache.

PSD, la cel mai bun scor din ultimii 15 ani

Scorul bun obținut de PSD la europarlamentare a deschis perspectiva unei discuții privitoare la șansele social-democraților în cursa pentru Primăria Bacău. Același Benea a admis că „PNL nu mai este acea organizație care afișa siguranță” și că pentru PSD „primăria nu mai este un obiectiv așa de îndepărtat”. El a adăugat că este puțin probabil ca alegerile locale să se desfășoare înainte de 2016 și că în acest context organizația municipală a PSD va fi o nucă tare.

„Cosmin Necula, președintele organizației municipale, este un candidat tenace, singurul nostru deputat în municipiul Bacău. Pentru cel care se va confrunta cu Cosmin pentru funcția de primar nu va fi deloc ușor. Din 2000 n-am mai avut un scor, în Bacău, ca cel obținut la europarlamentare. Campania electorală cu pliantul și talpa, din om în om, din ușă în ușă, se pare că a dat roade. Să nu uităm că PNL acum 3 luni avea candidat aproape eligibil la europarlamentare, iar Bacăul era un fief liberal. Mă număr printre cei mulțumiți de prestația organizației municipale”, a comentat șeful PSD Bacău.

Șpaga primarului – locurile de muncă 

PSD municipalaNumit purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale, la nivelul județului Bacău, deputatul Necula a declarat că scorul bun obținut de PSD la europarlamentare se datorează muncii membrilor organizației și că obiectivul următor este câștigarea alegerilor din această toamnă. Deputatul a pledat pentru un alt fel de politică, opinând că social-democrații se vor impune în alegeri dacă-i vor convinge pe oameni că sunt altfel decât cei care au condus municipiul Bacău în ultimii 10 ani.

„Pe 25 mai cetățenii au ales altceva, un alt drum, o altă viziune. Imaginea mea nu contează prea mult, însă munca voastră contează foarte mult. Sunt oameni în sală care-mi dau o mare putere de luptă. Drumul către Primăria Bacău nu e simplu. Primăria e un drum frumos, dar foarte greu, iar prioritatea noastră de acum sunt alegerile prezidențiale. Trebuie să-i convingem pe oameni că suntem altfel, că facem o altă politică aici în Bacău”, a spus parlamentarul.

Necula a schițat un program sumar privitor la administrația locală, arătând că în Bacău trebuie abandonate urgent proiecte faraonice de tipul sălii polivalente din cartierul CFR. „Rolul primarului este de a construi o viziune, de a crea locuri de muncă, nu de a lua șpăgi. Avem nevoie de proiecte pentru Bacău, la care să lucreze oameni din Bacău. Să fie hipermarketuri în Bacău, dar ele să aibă și centrele logistice aici, în Bacău. Vă promit că vom ajunge și în etapa când primarul sau parlamentarul vor trăi doar din salariu, iar șpaga primarului vor fi locurile de muncă pe care el le poate crea prin atragerea de investitori în oraș”, a conchis președintele municipalei PSD.

Potrivit datelor prezentate de conducerea PSD, județul Bacău a fost în topul organizațiilor social-democrate după numărul de voturi de la europarlamentare (PSD Bacău s-a situat pe locul 3 după numărul de voturi). În 2008, organizația municipală a PSD era pe locul 4 în oraș ca scor electoral. La europarlamentarele din 25 mai 2014, pesediștii au obținut 34 la sută în municipiu, surclasând PNL care a obținut doar 15 la sută din sufragii.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.