La data de 26 iunie a.c., polițiștii rutieri din județ, sub coordonarea Serviciului Rutier Bacău, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român – Bacău, au desfășurat o acțiune comună pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor și motocicletelor care circulă pe drumurile publice.
În cadrul activităților, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost verificate 45 de autovehicule și 20 de motociclete, fiind efectuate totodată peste 40 de testări cu aparatele din dotare.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, fiind retrase 14 certificate de înmatriculare și 2 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, recomandăm conducătorilor de motociclete:
Să evite conducerea în stare de oboseală sau sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive.
Să poarte întotdeauna echipamentul de protecție adecvat (cască omologată, îmbrăcăminte cu protecții, mănuși și încălțăminte specifică);
Să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și trafic;
Să semnalizeze din timp manevrele și să se asigure temeinic înainte de a schimba direcția de mers;
Să păstreze o distanță de siguranță față de celelalte vehicule;
Să verifice frecvent starea tehnică a motocicletei: frânele, sistemul de iluminare-semnalizare și anvelopele;
