Motivele pentru care DNA cere arestarea lui Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam

0

In referatele pe care DNA le-a trimis în Parlament pentru încuviințarea arestării deputaților Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam în dosarul retrocedărilor se arată că această măsură este proporțională cu gravitatea acuației. Deputații PSD sunt puşi sub urmărie penală în dosarul retrocedarilor ilegale de păduri. Procurorii anticorupţie îi acuză de constituirea unui grup infracţional organizat, care ar fi prejudiciat statul român cu 300 de milioane de euro. Un alt parlamentar, pus sub învinuire în acest dosar, este chiar socrul premierului, senatorul Ilie Sârbu.

În documentele ajunse pe masa deputaților juriști, cei care în termen de trei zile începând de luni trebuie să dea un aviz cu privire la arestarea sau nu a lui Viorel Hrebenciuc, se arată care sunt probele procurorilor pe baza cărora se solicită această ridicare a imunității. Este vorba despre denunțuri, interceptări, dar și despre documente ce demonstrează faptul că Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam ar fi pus umărul la retrocedarea în mod nelegal a 43.000 de hectare de pădure.

Procurorii explică și motivele pentru care este necesară arestarea preventivă a celor doi deputați. În cazul în care cei doi ar fi cercetați în libertate există riscul real al influențării martorilor dar și a altor persoane implicate în această anchetă, având în vedere că până în acest moment procurorii DNA nu au reușit să stabilească ce rol avea fiecare dintre persoanele implicate în acest caz.

Totodată, procurorii explică și faptul că este imperios necesar ca statul să aibă mijloace utile pentru a contracara fenomenul corupției, având în vedere că evoluția acestui fenomen reprezintă o amenințare pentru democrație și pentru drepturile omului.

Mai mult decât atât, procuorii susțin că este regretabil că tocmai persoane care trebuie să aplice și să respecte legea pun umărul la nerespectarea acestora. În plus, prin faptele lor, Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam încalcă orice principiu al echității sociale și pun în pericol chiar stabilitatea instituțiilor democrației fundamentale pentru societatea românească.

Sursa: digi24


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu mai jos:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.